Update: Cod galben de vânt puternic la Constanța
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până la ora 23:00.
În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade în care acesta va fi asociat cu ninsori slabe.
Astăzi, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Astfel, temperatura maximă va fi de -4 grade, iar cea minimă, -7 grade. Cerul va fi variabil, mai mult noros ziua, când trecător va ninge slab.
Mâine, vremea se menține rece, deși temperatura va crește ușor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă în jurul a -5 grade.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Biroul Protecție Civilă– 0737552271.
Știre inițială: Meteorologii au emis o averizare de vreme geroasă. Potrivit specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 9 ianuarie, ora 10.00 – 11 ianuarie, ora 10.00, vremea va fi geroasă în toată țara.
Vremea va fi rece în toată țara, geroasă în noaptea de marți spre miercuri îndeosebi în nord, centru și est (minime termice de până la -21…-20 de grade în estul Transilvaniei), iar în noaptea de miercuri spre joi mai ales în est și centru (minime termice de până la -16…-15 grade în estul Transilvaniei).
Cum va fi vremea în Dobrogea
Potrivit specialiștilor Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, vremea va fi în general închisă și va continua să se răcească, devenind deosebit de rece. Temperaturile maxime se vor situa între -7 și -1 grade, iar cele minime între -10 și -5 grade. Cerul va fi temporar noros ziua, când, local, va ninge slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale în general de 50…60 km/h), viscolind ninsoarea, reducând vizibilitatea și amplificând senzația de frig.
Mâine, deși temperaturile vor crește ușor, vremea se va menține rece. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în zona costieră (rafale în general de 40…45 km/h). Temperaturile maxime se vor situa între -3 și 0 grade, iar cele minime între -7 și -3 grade.
Joi vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi față de ziua precedentă, devenind normală termic. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 6 grade, iar cele minime între -5 și -1 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, când, pe arii restrânse, va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate pe litoral și în deltă.
Vineri, vremea se va răci din nou, devenind deosebit de rece. Temperaturile maxime se vor situa între -3 și -1 grade, iar cele minime între -10 și -6 grade. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla și moderat, cu intensificări temporare ziua.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta