Societate
AVERTIZARE METEO: Scăpăm de caniculă, dar vin ploile. Zi de zi…
Published
5 ani agoon
Regimul termic va reveni la normal pentru această perioadă din calendar în majoritatea regiunilor, valorile termice maxime urmând să oscileze, la un moment dat, între 29 şi 32 de grade, în timp ce fenomenele de instabilitate atmosferică îşi vor face apariţia aproape zilnic, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 8 – 21 iulie, publicată luni, conform Agerpres.
În Banat, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, vremea va deveni răcoroasă, iar media regională a temperaturilor maxime va scădea până la 22 de grade, pe 10 iulie. În intervalul 11 – 16 iulie, cu o medie a maximelor termice între 24 şi 26 de grade, vremea se va apropia de cea normală, iar între 17 – 21 iulie va deveni treptat călduroasă, media urmând să atingă 32 de grade. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare, cu o medie în scădere până spre 11 grade, pe 11 şi 12 iulie, apoi va avea variaţii între 12 şi 15 grade, iar din 16 iulie va creşte treptat spre 16 grade, la sfârşitul celor două săptămâni. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) vor fi posibile zilnic, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 12 – 15 iulie.
În Crişana, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, vremea se va răci, astfel că, pe 10 şi 11 iulie, media regională a temperaturilor maxime va fi de 23 de grade. În intervalul 12 – 16 iulie urmează ca vremea să fie apropiată de normal, cu o medie a maximelor termice în jurul a 25 de grade, iar între 17 – 21 iulie vremea se va încălzi treptat, iar media va creşte spre 30 de grade. Temperaturile minime vor evolua asemănător, media lor fiind în scădere până spre 11 grade, în intervalul 10 – 12 iulie, apoi cu mici variaţii se va situa în jurul a 13 grade, iar până la sfârşitul celor două săptămâni va creşte spre 15 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi posibile zilnic, dar cu probabilitate mai mare, în intervalul 12 – 15 iulie.
În Transilvania, în intervalul 8 – 11 iulie, vremea devine mai rece. Media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 22 de grade, iar în intervalul 12 – 16 iulie media maximelor termice va oscila în jurul a 23 de grade. De asemenea, în perioada 17 – 21 iulie, vremea se va încălzi, această medie urmând să ajungă la 29 de grade. Temperaturile minime vor evolua asemănător, media lor în intervalul 10 – 12 iulie fiind în scădere până spre 9 grade, apoi cu mici variaţii va fi în jurul a 10 grade, iar din 17 iulie va creşte uşor, până spre 13 grade. Instabilitatea atmosferică va fi prezentă aproape zilnic, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 13 – 17 iulie.
În Maramureş, în intervalul 8 – 11 iulie, vremea va deveni răcoroasă, iar media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 22 de grade. În intervalul 12 – 16 iulie, media maximelor termice va oscila în jurul a 23 de grade, iar între 17 – 21 iulie vremea se va încălzi, media urmând să ajungă la 29 de grade. Temperaturile minime vor evolua asemănător, media lor fiind în scădere până spre 9 grade, apoi în intervalul 10 – 12 iulie, cu mici variaţii, se va situa în jurul a 11 grade, iar din 17 iulie va creşte până spre 14 grade. Fenomene precum averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului vor fi posibile zilnic, dar cu probabilitate mai mare în intervalul 13 – 17 iulie.
În Moldova, pe fondul răcoririi vremii din intervalul 8 – 11 iulie, media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 23 de grade, iar între 12 şi 17 iulie va oscila în jurul valorii de 25 de grade. În intervalul 18 – 21 iulie, vremea se va încălzi, până la valori maxime, în medie, de 30 de grade. Media temperaturilor minime va urma o evoluţie aproape similară, astfel încât cea mai scăzută medie, de 11 grade, se va înregistra în intervalul 10 – 13 iulie, iar valorile mai ridicate, spre 15 – 16 grade, se vor semnala la începutul şi la sfârşitul intervalului celor două săptămâni. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) va fi mai mare în intervalul 13 – 16 iulie.
În Dobrogea, vremea se va răcori în intervalul 8 – 11 iulie, astfel încât media regionala a temperaturilor maxime va scădea spre 23 de grade. În intervalul 12 – 18 iulie această medie va oscila în jurul a 25 de grade, iar între 17 – 21 iulie, pe fondul încălzirii vremii, va ajunge la 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere, în medie, până spre 14 grade pe 12 iulie, apoi în intervalul 13 – 21 iulie, cu mici variaţii, media se va situa în jurul a 16 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor avea o probabilitate mai mare în intervalele 8 – 11 şi 13 – 16 iulie.
În Muntenia, vremea se va răcori în intervalul 8 – 11 iulie, iar media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 24 de grade. În intervalul 12 – 17 iulie, această medie va oscila în jurul a 26 de grade, iar între 18 – 21 iulie, pe fondul încălzirii vremii, va creşte până la 31 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere, în medie, până spre 12 grade, pe 12 iulie, apoi în intervalul 13 – 21 iulie, cu mici variaţii, media se va situa în jurul a 14 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în intervalele 8 – 11 şi 13-16 iulie.
În Oltenia, vremea se va răcori în intervalul 8 – 10 iulie, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va scădea spre 24 de grade. În intervalul 11 – 17 iulie, această medie va oscila în jurul a 25 de grade, iar între 18 – 21 iulie va ajunge la 31 de grade, ca urmare a încălzirii vremii. Temperaturile minime vor fi în scădere, în medie, până spre 11 grade pe 12 iulie, apoi în intervalul 13 – 21 iulie, cu mici variaţii, media se va situa în jurul a 13 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului) va fi mai mare în intervalele 8 – 11 şi 13-16 iulie.
La munte, în intervalul 8 – 10 iulie, media regională a temperaturilor maxime va scădea de la 17 la 13 grade, iar în intervalul 11 – 17 iulie această medie va oscila în jurul a 14 grade, urmând ca, între 18 – 21 iulie, pe fondul încălzirii vremii, să ajungă la 19 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere, în medie, până spre 11 grade, pe 12 iulie, apoi în intervalul 13 – 21 iulie, cu mici variaţii, media se va situa în jurul a 13 grade. Vremea va deveni instabilă în intervalele 8 – 11 şi 13 – 17 iulie.
Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading (Anglia). (sursa: stiripesurse.ro)
Comentarii pe Facebook
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!