Bomba aruncată de primarul Vergil Chițac în urmă cu câteva zile a explodat în ședința Consiliului de Administrație al SC Termoficare Constanței SRL. CA-ul societății de termoficare a orașului a decis majorarea prețului gigacaloriei 1.641 de lei. Sursele noastre spun că majorarea prețului gigacaloriei vine ca urmare a unei decizii a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, care a aprobat prețul de 484,53 de lei /MWh (1.641 de lei/gigacaloria), exclusiv TVA, pentru energia termică livrată în SACET sub formă de apă fierbinte în perioada noiembrie – decembrie 2021 și în semestrul I al anului 2022 din centrala CET Palas aparținând Societății Electrocentrale SA. Potrivit deciziei ANRE, Electrocentrale SA comunică prezenta informare către operatorii economici/autoritățile locale implicați/implicate, în termen de cinci zile lucrătoare de la data primii acesteia.
Ca urmare a acestui lucru, CA al Termoficare Constanța SRL, a cărei unic acționar este Consiliul Local Constanța, a fost nevoită să majoreze noul preț al gigacaloriei – 1.641 de lei.
Inevitabil, primarul Vergil Chițac va supune aprobării noul tarif și în Consiliul Local Constanța. Sursele noastre din CLM spun că este aproape imposibil ca Primăria să mai poată mențină prețul de 250 de lei/gigacalorie pentru populație. Astfel că, prețul gigacaloriei ar putea sări în aer și pentru populația care se încălzește în sistem centralizat. Amintim că, recent, Primăria, prin Consiliul Local, a majorat prețul gigacaloriei de la 598 de lei la 1.034,78 de lei.
Citește:
Constănțeni, Chițac vă pregătește o nouă „surpriză“: prețul gigacaloriei ar putea ajunge la 1.634 de lei
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta