Exclusiv
Avocatul Ionel Hașotti, miștouri caraghioase pe seama unei ”subproducții” a Comisiei de Abuzuri
Published
5 ani agoon
Ce forță are într-o democrație o comisie de anchetă parlamentară? În Statele Unite ale Americii, unde funcționează o democrație model, nici măcar președintele învestit cu prerogative forte nu se poate sustrage anchetei parlamentare. Evident că nimeni, de la președinte în jos, nu are căderea să bagatelizeze eforturile unei comisii de acest fel. La celălalt capăt al lumii civilizate, în România, rapoartele comisiei senatoriale numite să investigheze abuzurile sunt tratate cu dispreț. A fost cazul primarului din Năvodari, Florin Chelaru, care s-a gândit să dea lecții Comisiei de Abuzuri a Senatului, referitor la raportul întocmit de aceasta în cazul taxei fiscale de două milioane de euro impuse abuziv societății Somaco Construct SRL de către Primăria Năvodari. Somaco reclamase Comisiei că Primăria Năvodari a obligat-o să achite două milioane de euro pentru depozitare de materiale de construcții în locurile publice, deși societatea nu depozitase materiale, ci reparase și consolidase malul surpat al lacului Siutghiol, în dreptul proprietății sale, complexul turistic Verona din Mamaia Nord, cu acordul Apelor Române. În 2019, după doi ani de anchetă, Comisia de Abuzuri a constatat caracterul abuziv al taxei fiscale de la Năvodari. Cu toate acestea, primăria localității a fluturat o hotărâre judecătorească obținută în contencios fiscal. Într-un punct de vedere oferit publicației Constanța 100%, pe 7 octombrie 2019, autoritatea locală din Năvodari a ”decretat” că taxa nu mai poate fi pusă în discuție de nicio autoritate a statului, bagatelizând astfel efortul comisiei de anchetă. În ciuda acestei susțineri, raportul a jucat un rol chiar în justiție, concurând la desființarea taxei fiscale de către o instanță penală.
Societatea care a avut câștig de cauză în problema relatată mai sus a mai sesizat Comisia de Abuzuri a Senatului și în alt caz. Este vorba de cazul retrocedării vădit frauduloase a carierei de piatră de la Sibioara. Și de această dată, răspunsul celor implicați este un mișto arogant la adresa comisiei parlamentare. Ca așa e în România, când spune comisia de abuzuri despre cineva că a făcut un abuz, împricinatul începe să recite despre separația puterilor în stat, deși nu despre asta e vorba, și să bagatelizeze raportul ca ”subproducție”. Această conduită îi aparține avocatului Ionel Hașotti, cel care reprezintă ”moștenitorii” care au obținut nu doar retrocedarea unei cariere oprite prin lege de la retrocedare, ci și un recurs la recurs interzis de legea procesuală civilă și de un RIL din 2009. Miștourile lui Hașotti despre ”subproducția” senatorilor care au stabilit că este responsabil pentru inducerea în eroare a instanțelor de judecată se materializează într-o întâmpinare adresată tot unei instanțe de judecată și tot într-un scop care stârnește eroare.
Procesul în care controversatul avocat ironizează Comisia de Abuzuri a Senatului României are o istorie spectaculoasă. Acesta a debutat în anul 2016 și a plecat de la sesizarea Prefectului Județului Constanța cu privire la nulitatea absolută a unui titlu de proprietate. Este vorba de un titlu obținut de Elena Mitrofan și de frații Constantin și Valeriu Muscalu (fiii Margaretei Muscalu) în iunie 2016, pe baza unei controversate hotărâri judecătorești din anul 2008. De ce controversată? Pentru că hotărârea din 2008 se referă la un teren minier – cariera de la Sibioara, iar terenurile miniere de acest tip erau oprite prin lege de la retrocedare. Situația de fapt a fost denaturată de avocatul Ionel Hașotti, care a susținut în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat de clienții săi. Minciuna lui Hașotti nu a fost contrazisă de nimeni, mai ales că societatea licențiată de stat să exploateze cariera de la Sibioara nu a fost citată în proces.
Abia în 2016, clienții lui Hașotti au primit un titlu de proprietate asupra terenului în suprafață de 20 de hectare, sub presiunea unui proces de daune, în care au cerut de la stat jumătate de milion de euro. Tot în 2016, Prefectul a atacat titlul de proprietate, cerând constatarea nulității acestuia din două motive principale. În primul rând, a afirmat că ”moștenitorii” nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu acte ulterioare anului 1945. Cu alte cuvinte, a susținut că nu există dovezi că terenul se afla la momentul instaurării regimului comunist în patrimoniul lui Nicolae Tudorancea, autorul indicat de moștenitori. În subsidiar, în motivarea acestui capăt de nulitate, prefectul a arătat că Nicolae Tudorancea a fost împroprietărit la sfârșitul secolului al XIX-lea cu 20 de hectare în zona actualei cariere de piatră. Însă în 1938, el a vândut 5 hectare din terenul său către fiica sa Paraschiva Cangea. Bătrânul a decedat în anul 1942, iar averea sa, care era formată din 15 hectare, iar nu 20, a fost moștenită de urmașii săi direcți. În dovedirea acestui aspect, au fost invocate înscrierile din registrul agricol al localității Sibioara, în care ani de zile a figurat partida ”Moșt. N. Tudoancea” cu 15 hectare. Mai departe, spune prefectul, moștenitorii și-au împărțit cele 15 hectare și s-au înscris, fiecare cu partea sa și cu tot ce mai aveau, în cooperativa agricolă. Așadar, cele 20 de hectare nu se aflau în patrimoniul autorului Nicolae Tudorancea, care era decedat la instaurarea regimului comunist. Pe de altă parte, toate terenurile care se aflau pe numele urmașilor săi au fost retrocedate în anii 90 în proceduri în care acestora li s-a recunoscut calitatea de persoane deposedate și de autori ai dreptului de proprietate. Colac peste pupăză, clienții lui Hașotti au revendicat din nou întreaga suprafață de 20 de hectare și au primit-o bine mersi, în 2008, jonglând cu noțiunea de autor. Așadar, în subsidiar era vorba și de o dublă retrocedare.
În al doilea rând, prefectul a invocat în acțiunea sa articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000, care interzice retrocedarea terenurilor miniere. Cu alte cuvinte, a susținut că retrocedarea s-a dispus în frauda legii. Acest al doilea motiv de nulitate a fost susținut și de societatea Somaco Construct SRL, prejudiciată prin emiterea acestui titlu de proprietate, care a devenit reclamantă în nume propriu în această privință, justificând un interes prin prisma licenței miniere.
Pe fond, judecătorul cauzei a dat câștig de cauză clienților lui Hașotti. În primul rând, magistratul a opinat că nu se mai poate pune în discuție chestiunea fraudării legii, pentru că toate motivele de legalitate ar fi fost discutate și stabilite cu putere de lucru judecat în anul 2008. În realitate, articolul 4 din Legea 1/2000 nu a fost niciodată evocat în hotărârea judecătorească din 2008. În cealaltă privință, instanța de fond a stabilit că totuși există un act ulterior anului 1945, în speță o notificare din anul 1947, în care se vorbea despre acest teren de 20 de hectare. Vorbim aici de o notificare formulată de urmașii lui Nicolae Tudorancea, cu toții menționați în calitate de moștenitori ai acestuia. Mențiunea expresă cu privire la calitatea de moștenitori nu i-a atras atenția magistratului, acesta limitându-se să sugereze că există un act ulterior. Exista, desigur, dar demonstra exact ceea ce reclamase prefectul, anume că terenul nu se mai afla în patrimoniul mortului din 42, ci în patrimoniul altor autori, pentru care s-au obținut alte măsuri reparatorii, în alte retrocedări.
Deși acest înscris nu provine de la o instituție a statului, deși nu are elemente minimale de autenticitate, deși este scris cu î din i cu ani buni înainte de introducerea acestei reguli gramaticale și deși nu a fost pus în discuția contradictorie a părților, a devenit proba principală luată în calcul de judecător.
Elementele de dubiu și de posibil fals mai sus arătate nu au fost luate în calcul la instanța de fond. Însă au fost reliefate în apelul redactat de juriștii Prefecturii. Argumentele erau beton. Însă, ca din senin, Prefectura condusă atunci de Ioan Albu a uitat să trimită cererea de apel în termen la instanță. Din acest motiv, apelul a fost respins ca tardiv, iar Hașotti a câștigat la masa verde în privința primului motiv de nulitate. Tatăl lui Ioan Albu și fratele avocatului Ionel Hașotti au fost asociați într-o firmă, alături de alte persoane. Legătura de mai sus n-ar fi avut nicio importanță, dacă prefectul nu ar fi provocat acest apel tardiv de râsul curcilor. Ca urmare a conduitei sale, în apel nu s-a mai discutat chestiunea înscrisului fals, ci doar generalități despre supremația dreptului, despre puterea lucrului judecat și altele de felul ăsta. Instanța de apel a dat din nou câștig de cauză avocatului mincinos.
Somaco Construct SRL a declarat recurs. Împreună cu cererea, societatea a depus la instanța Curții de Apel și raportul Comisiei de Abuzuri la care ne-am referit în partea introductivă a articolului de față. Vorbim de un raport devastator, care reține că retrocedarea carierei de la Sibioara s-a dispus în mod abuziv, din foarte multe motive, așa cum ar fi:
- Că avocatul Hașotti a indus în eroare instanța de judecată când a spus că nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră pe terenul revendicat de clienții săi
- Că procedura administrativă a retrocedării trebuia făcută pe baza altei legi reparatorii, întrucât carierele nu pot fi retrocedate pe baza Legii 1/2000.
- Că autorul indicat de moștenitori nu avea calitatea de persoană deposedată potrivit Legii de reformă agrară din 1945, întrucât era decedat din anul 1942
- Că averea defunctului a fost împărțită de moștenitorii săi direcți în anul 1945, care au acceptat succesiunea potrivit chitanțelor, bunurile fiind înscrise în registrul agricol sub partida ”Moșt. N. Tudorancea”
- Că terenurile moștenite de urmașii direcți ai defunctului au fost deja retrocedate în numele acestora, astfel că în cazul de față vorbim de o dublă retrocedare, aceleași terenuri fiind atribuite după autori diferiți.
- Că bătrânele care au inițiat procesul de retrocedare din 2008, Elena Mitrofan și Margareta Muscalu, nu erau surori cum a reținut instanța, ci rude de gradul IV, motiv pentru care se excludeau reciproc de la moștenire
- Că acestea au susținut că autorul lor ar fi plătit impozit pe teren după venirea comuniștilor, deși persoana indicată nu este autor, iar dovezile prezentate sunt o chitanță de pază și o chitanță de pășunat pe islazul satului. Dovezile atestă cel mult că tipul înscris pe chitanțe avea o vacă, nu un teren minier.
Și raportul conține multe, multe alte aspecte la fel de controversate.
În fața recursului, Ionel Hașotti a ridicat excepția inadmisibilității. De altfel, această chestiune a fost pusă în dezbaterea părților, la un termen la care a asistat și semnatarul articolului de față. Dezbaterea a fost tensionată. Controversatul avocat a intervenit în mod frecvent peste pledoaria consilierului juridic de la Somaco Construct, dar nici acesta nu s-a sfiit să-l numească în câteva rânduri mincinos. De principiu, Hașotti ar vrea ca recursul să nu se mai judece deloc, evocând în acest sens mai multe hotărâri în care instanțele de judecată au stabilit că litigiile de acest tip se judecă în fond și apel. De cealaltă parte, recurenții au evocat tocmai o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care lui Hașotti i s-a admis un recurs la recurs, tocmai în contradictoriu cu Somaco Construct SRL. Or, în această privință, n-ar fi vorba doar de practica instanței, ci chiar de puterea lucrului judecat. O fi fost greșit, o fi fost corect, chiar nu mai contează de vreme ce nu vorbim doar de practică, ci de putea lucrului judecat. Pe de altă parte, lui Hașotti i s-a admis un recurs față de o hotărâre pronunțată în recurs, în vreme ce aici e vorba de o hotărâre pronunțată în apel, în care același Hașotti ar vrea să blocheze și recursul. Nu intrăm în alte detalii. Instanța va decide cum va proceda. Însă, ceea ce ni s-a părut scandalos este faptul că, după dezbaterile furtunoase, controversatul avocat a depus note scrise în care nu s-a limitat să argumenteze referitor la inadmisibilitatea recursului, ci a găsit prilejul să se refere la Raportul Comisiei de Abuzuri a Senatului, care nu a fost pus în discuția părților și nici nu putea fi pus din cauza excepției ridicate. Raportul urma să fie discutat pe fondul recursului, în eventualitatea în care s-ar ajunge până acolo.
Evident că Hașotti cunoaște aceste aspecte. Nu încape nicio îndoială. Cu toate acestea, el a ținut să facă miștouri deplasate despre ”subproducția” Comisiei de Abuzuri. Pentru că poate. Pentru că își permite astfel de abordări, la fel ca și penalii de la Năvodari, care au făcut și ei miștouri până când abuzul pe care îl instrumentaseră a fost desființat în penal.
Să mai spunem că Hașotti și gașca de la Năvodari nu sunt doar frați de miștouri. Legăturile sunt mult mai vechi și mai intense. Reamintim în acest sens că fratele avocatului, fostul senator și ministru Puiu Hașotti, s-a declarat un prieten al fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei, artizanul taxei fiscale de două milioane de euro, desființată de curând. Mai mult, la prima arestare preventivă a lui Nicolae Matei, în anul 2012, Puiu Hașotti a participat la un miting anti-justiție la Năvodari, cerând cu nerușinare eliberarea coruptului și judecarea în stare de libertate, pe motiv că nu a omorât pe nimeni. Desigur, individul nu a omorât, doar a încercat să-l jupoaie pe un antreprenor de două milioane de euro.
Pe de altă parte, reamintim că fiul lui Ionel Hașotti a fost pomenit în dosarul retrocedărilor frauduloase de la Năvodari, ca avocat al unor persoane implicate în combinațiile de acolo. În dosarul retrocedărilor, Nicolae Matei a fost trimis în judecată alături de fosta judecătoare Jianu, sub acuzația că a obținut retrocedări pe șpagă, în favoarea unor interpuși. Întâmplător, Jianu este chiar judecătoarea care a pronunțat hotărârea pe fond în dosarul retrocedării carierei de la Sibioara, din 2008, atestând că bătrânele reprezentate de Hașotti ar avea calitatea de persoane îndreptățite, chit că nu aveau acte, chit că nu aveau martori pe cele patru laturi, chit că nu erau surori, chit că acele chitanțe fluturate în proces demonstrau că tipul înscris pe ele a avut o vacă, iar nu o carieră de piatră, chit că autorul indicat era decedat din 1942 și nu avea calitatea de persoană deposedată. Aspectele de mai sus sunt constate de Comisia de Abuzuri, în raportul care îl acuză pe miștocar de inducerea în eroare a instanțelor de judecată. Între timp, Raportul Comisiei a ajuns și la procurorul general al României. Și e bine că s-a întâmplat așa, întrucât acest abuz vădit ar putea fi scurtat pe cale penală.
Comentarii pe Facebook
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.