În cursul serii de azi, 24 iulie, directorul general al ANAR, Ervin Molnar, se va afla într-o vizită de lucru în zona litoralului românesc pentru a verifica plajele. Pe durata vizitei, Bogdan Bola, directorul ABADL, îi va prezenta detaliat programul de reabilitare și refacere a litoralului românesc pentru perioada imediat următoare, precum și modul de derulare a acțiunilor de îndepărtare a algelor. Din dispoziția directorului general al ANAR, au fost dislocate două buldoexcavatoare de la ABA Someș-Tisa, care vor intra imediat în funcțiune.
„Demersul meu vine în sprijinul colegilor mei de la ABADL, oferind un ajutor suplimentar în acțiunile de îndepărtare a fenomenului algal”, a precizat directorul general al ANAR, Ervin Molnar.
Având în vedere faptul că stăvilarele de la Edighiol și Periboina se află într-una dintre cele mai afectate zone de procesul de eroziune marină, Administrația Națională „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral va începe cu prioritate reabilitarea acestora. Rolul acestor stăvilare este de a facilita descărcarea în Marea Neagră a apelor din sistemul lacustru Razim –Sinoe și de a asigura conservarea ecosistemului și protecția obiectivelor din zonă.
Lucrările de reabilitare pentru cele două stăvilare sunt în valoare de 15 milioane de euro și fac parte din prima etapă a unuia dintre cele mai ample proiecte finanțate prin fonduri europene din țara noastră și derulate de Administrația Națională „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral. Este vorba despre proiectul „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, FAZA II (2014-2020)”, în valoare de peste 800 milioane de euro.
Pe lângă lucrările de extindere a plajelor (înnisipare), se vor construi structuri hidrotehnice cu rol de protecție suplimentară și de fixare a aluviunilor în zona plajelor, precum și lucrări de consolidare a falezelor. Spre deosebire de FAZA I a proiectului, o pondere importantă în cadrul proiectului din FAZA II îl reprezintă lucrările de refacere a biodiversității marine și de îmbunătățire a condițiilor de mediu. Acestea presupun crearea de recife artificiale, biostructuri și zone de repopulare, care vor avea un rol important de protecție și conservare a unor specii marine.
Proiectul ar urma să protejeze ecosistemele marine din Marea Neagră, complexul Razelm-Sinoe, plaja erodată din Eforie Nord-Eforie Sud, 2 Mai, Mangalia, Cap Aurora și Costinești prin reducerea riscului de deteriorare și de pierdere a habitatelor în decursul aceleiași perioade. În cadrul proiectului, vor fi construite amenajări speciale de mediu care vor contribui la dezvoltarea unor specii marine, cum ar fi Cystoseira barbata, Donacilla cornea, Donax trunculus, Pholas dactylus și Zostera Noltii.
„Lucrările de reabilitare vor asigura protecția terenurilor adiacente țărmului, dar vor avea o importanță majoră și în conservarea ecosistemului din zonă. Aceste lucrări vor avea un impact pozitiv major asupra dezvoltării activităților socio-economice, iar populația va fi protejată pentru o perioadă de cel puțin 50 de ani. În același timp, dezvoltarea unor noi suprafețe de plajă și reducerea eroziunii costiere, vor aduce beneficii economice importante pentru localitățile din zona litoralului românesc, dar și pentru turismul românesc în ansamblu.” a precizat Ervin Molnar, director general A.N. Apele Române.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta