Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Azi începe “Caravana de vară Fiecare Copil în Grădiniță”

Published

on

Asociația OvidiuRo anunță startul ‘Caravanei de vară Fiecare Copil în Grădiniță’, un proiect ce urmărește informarea părinților cu privire la Legea nr. 248/2015 și recrutarea copiilor eligibili pentru grădiniță. Legea nr. 248/ 2015 încurajează părinții săraci să își aducă copiii la grădiniță, oferindu-le un tichet social pentru grădiniță (TSG) în valoare de 50 de lei/lună dacă cei mici au prezență zilnică. Caravana ajunge astăzi la Constanța, județ selectat alături de alte 14 de OvidiuRo pe baza gradului de sărăcie și a numărului mare de copii aflați în situație de risc – și se desfășoară în colaborare cu autoritățile județene (Prefectura, CJ, ISJ, DGASPC, ANPIS, DSP) și locale. În județul nostru sunt aproximativ 2.000 de copii beneficiari ai legii. Caravana va acoperi timp de o săptămână patru localități ale județului, respectiv Medgidia, Băneasa, Ostrov și Castelu. După 4 luni de implementare a legii, aproximativ 65.000 de copii provenind din familii defavorizate au fost înscriși în program, iar 58% dintre aceștia au avut prezență zilnică și au beneficiat de tichetul social pentru grădiniță pentru lunile februarie – iunie. Un prim efect al legii raportat de autoritățile locale este creșterea frecvenței pentru toți copiii din grădinițe, nu doar pentru cei care sunt eligibili să primească tichete. Obiectivul principal al Caravanei este să susțină echipele locale – asistenți sociali, profesori, mediatori școlari – în implementarea Legii nr. 248/2015 în primul rând prin identificarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 – 6 ani încă neînscriși la grădiniță, informarea părinților cu privire la program și înscrierea acestora în timp util pentru anul școlar 2016-2017. Activitățile din Caravană vor include sesiuni de citit cu copiii, jocuri educaționale și discuții de consiliere a părinților cu privire la importanța educației timpurii. Cu sprijinul Fundației Carrefour, vom reuși să oferim fiecărui copil de vârstă preșcolară câte o carte ilustrată „La grădiniță”. Leslie Hawke, Cofondator OvidiuRo, explică faptul că „unul dintre rolurile pe care ni le-am asumat este promovarea unui obicei important în dezvoltarea copiilor: acela ca atât părinții cât și profesorii de preșcolar să le citească celor mici. Cum în comunitățile sărace mulți dintre părinți au la rândul lor dificultăți cu cititul, aducem cărți alese atent, cu povești care se spun ușor, prin imagini și ilustrații pe care familiile le pot recunoaște și înțelege. Ne dorim ca toate comunitățile noi să profite de pe urma bunelor practici care au făcut ca programul FCG pilot să aibă un succes atât de mare”.
La finalul acestei veri, OvidiuRo va selecta comunitățile pe care să le sprijine în continuare, cu soluții complementare tradiționale în programul FCG pilot ce se vor adăuga, în funcție de nevoile specifice, tichetelor sociale acoperite începând cu 15 februarie de la bugetul de stat. Dintre acestea, menționăm rechizitele, setul de haine și încălțăminte, componenta de igienă și educație pentru sănătate, cea de formare profesori și programele de informare și implicare a părinților. ‘Caravana Fiecare Copil în Grădiniță’ este posibilă datorită Fundației Carrefour România, investitor major în programul pilot FCG din anul 2013. Pentru anul școlar 2016 – 2017, Fundația Carrefour a hotărât să susțină educația timpurie în comunitățile sărace printr-un proiect de încurajare a cititului cu copiii, de către părinți și profesori.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions