Luni, 3 iunie, începând cu ora 10.00, vor avea loc, simultan, ceremoniile de deschidere ale Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019 (SG19) în cinci locații din țară unde se vor desfășura principalele activități, astfel: Cincu, Bordușani, Babadag, Smârdan, Râșnov.
Exercițiul multinațional SG19 are ca principal obiectiv evidențierea coeziunii, unității și solidarității statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în timp scurt, oriunde în Europa.
Activitățile de instruire în comun din România includ exerciții tactice de stat major și cu trageri de luptă, forțări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităților și secvențe cu specific medical.
Pentru eficientizarea activităților de instruire în context internațional, SG19 este conexat cu o serie de exerciții naționale și multinaționale, numărul total de militari participanți ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 țări aliate și partenere (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, și SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României.
Programul de instruire multinațională Saber Guardian s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian este un exercițiu bienal. SG19 este inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta