Actual
BAC-ul și Evaluarea Națională se dau în iulie. Asociațiile elevilor fac praf Ministerul Educației
Published
5 ani agoon
By
Tatian Iorga
Ministrul Educației, Monica Anisie, a transmis, astăzi, că elevii din an terminal, clasa a VIII-a și a XII-a, urmează să susțină Evaluarea Națională și, respectiv, Examenul Național de Bacalaureat doar din materia care a fost parcursă până la începutul semestrului II din anul școlar în curs, în contextul suspendării cursurilor pe o perioadă nedeterminată din cauza COVID-19. Ea a precizat că a precizat că probele scrise ale Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului ar putea fi organizate în luna iulie. În replică, elevii sunt nemulțumiți de măsurile anunțate de ministrul Educației și consideră că dreptul la educație nu este asigurat în această perioadă în care este instituită starea de urgență. Astfel, în urma declarațiilor făcute marți de Anisie, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din București și Ilfov și Asociația Vâlceană a Elevilor au transmis un comunicat de presă în care își arată nemulțumirile față de măsurile luate de Guvern.
„Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) solicită reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării asumarea unor măsuri concrete menite să asigure accesul la educație tuturor elevilor din România și includerea reprezentanților asociațiilor de elevi în discuțiile ce țin de viitorul acestora. Dacă tăiem din materia pentru examenele naționale, nu înseamnă că am rezolvat în totalitate problema elevilor privați de dreptul la educație. Marți, 7 aprilie a.c, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au anunțat, în spațiul public, faptul că elevii din an terminal, clasa a VIII-a și a XII-a, urmează a susține Evaluarea Națională și, respectiv, Examenul Național de Bacalaureat doar din materia care fost parcursă până la începutul semestrului II din anul școlar în curs, în contextul suspendării cursurilor pe o perioadă nedeterminată din cauza COVID-19. De asemenea, conform declarațiilor autorităților, se va reduce numărul de note necesare pentru încheierea mediei la două la care se adaugă nota din teză, la materiile unde este cazul.“, se arată în comunicatul elevilor.
Reprezentanții elevilor susțin această măsură, dar trag un semnal de alarmă asupra indiferenței reprezentanților ministerului în ceea ce privește asigurarea accesului la educație tuturor elevilor în vederea parcurgerii întregii materii, pentru a preveni apariția unor lacune în ceea ce privește materia, și a menține unui contact permanent a elevilor cu școala.
„Simplificarea materiei este în beneficiul elevilor, dar problema celor din mediile defavorizate încă există, aceștia urmând a susține examenele naționale fără o pregătire susținută de un cadru didactic sau o recapitulare efectivă a materiei. Elevii din mediile defavorizate trebuie să beneficieze în continuare de dreptul la educație, chiar dacă aceștia nu își pot permite să aibă acces la un device electronic prin care să poată lua parte la această principală modalitate de susținere în continuare a orelor, des amintită în discursurile politicienilor atunci când sunt întrebați de situația învățământului românesc pe timp de criză. Asigurarea continuității procesului educativ este un aspect foarte important la momentul de față, iar cu cât autoritățile vor ignora elevii care nu au acces la internet, cu atât situația va deveni mai greu de gestionat. Considerăm mai mult decât necesară menținerea contactului cu școala pentru toți elevii, indiferent de situația lor materială, pentru ca aceștia să continue procesul de învățare, chiar dacă materia examenelor naționale nu va cuprinde conținuturile ce trebuiau să fie parcurse în această perioadă a anului școlar.“, au punctat elevii.
Așadar, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din București și Ilfov și Asociația Vâlceană a Elevilor solicită ministrului educației, Monica Anisie, și prim-ministrului României, Ludovic Orban, să își „asume gravitatea situației și să se asigure că absolut tuturor elevilor din România li se asigură dreptul la educație, prin demararea procedurilor cu privire la începerea unei achiziții directe de device-uri, în urma realizării unei centralizări a numărului de elevi ce nu își pot permite să aibă acces la așa-zisă “educație gratuit㔓. Elevii solicită, de asemenea, transparența în ceea ce ține de deciziile ce vor fi luate în numele elevilor și includerea unui reprezentant al asociațiilor de elevi în grupul de lucru ce va formula și dezbate asupra acestora.
„AEC vede aceasta măsura ca pe una benefică, având în vedere că accesul la educație nu a fost asigurat pentru toți elevii, astfel încât să ne putem asigura că materia este parcursa și procesul de învățare nu se oprește. Dar ce facem cu elevii care nu au acces în continuare la internet? Materia pentru examenele naționale este mai puțină, dar pe toată perioada suspendării cursurilor legătura între școală și elevi trebuie să existe, pentru ca ritmul de învățare sa nu fie afectat. După o perioada de 2-3 luni în care nu se face mai nimic, va fi dificil pentru elevi să susțină examenele din materia parcursă semestrul trecut. Ministerul trebuie să se asigure că există o recapitulare și ca toți elevii au acces la comunicarea cu cadrele didactice pentru a cere o explicație un plus sau pentru a relua materia. Problema vine când vorbim de restul claselor, care vor fi metodele de recuperare ale materiei dacă școala online nu vine cu titlu de obligativitate către profesori? Nu putem să ignorăm “golurile” din materie pe care le vom avea. Având în vedere că comunicarea a fost una deficitara până acum, ce are de ascuns Ministerul astfel încât să nu includă și reprezentații AEC în discuții, la fel cum a făcut-o până acum?“, a declarat Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC.
„În contextul acestei epidemii, soluția de a elimina materia ce ar fi trebuit să fie parcursă în semestrul II este o decizie pe care o salutăm. Problema vine atunci când, în lipsa dotărilor corespunzătoare și lipsa de măsuri în timp util, elevii care nu au acces la educația online pornesc cu un dezavantaj direct la examenele naționale, ei neputând participa la recapitulări. Astfel, ne confruntăm cu o discriminare din partea autorităților în ceea ce privește egalitatea de șanse la examenele naționale. O altă recomandare ar fi, deoarece sunt elev în clasa a-XII-a și cunosc procedurile de predare din perspectiva mai multor cadre didactice, să se țină cont de faptul că materia nu este parcursă în același mod de către toți profesorii, ba din contră, putem constata faptul că sunt lecții pe care profesorii urmau să le parcurgă în al doilea semestru, iar la alte clase au fost parcurse chiar și în anul școlar precedent”, a spus Nicolae-Alexandru Rădulescu, președinte AEBI.
„În calitate de elev reprezentant al Asociației Vâlcene a Elevilor , doresc să atrag atenția asupra faptului că măsura luată este una favorabilă pentru elevii români, întrucât acumularea de cunoștințe în ceea ce privește materia de pe semestrul al II-lea este vag realizabilă, atât din punct de vedere al accesului la educație al elevilor din mediul urban, dar mai ales al celor din mediile rurale și defavorizate, cât și din motivele menționate deja de colegii mei. Totuși, având în vedere circumstanțele date, pâna la data examenelor naționale , va fi deja o perioada destul de lungă ( 3 luni, chiar 6, dacă e să ținem cont de data când s-a terminat semestrul I al anului școlar curent) , în care ritmul de lucru și procesul de învățare își va pierde din eficiență și nu va mai avea randamentul dorit. De aceea, dorim să ne asigurăm că va exista o recapitulare, accesibilă pentru toți elevii, mai ales pentru cei din mediile defavorizate. Îmi permit să spun că, la nivel național, județul Vâlcea este unul dintre top 13 județe ai căror elevi defavorizați nu au acces la tehnologie. Cu elevii aceștia ce o să se întâmple? Soluțiile există și trebuie aplicate, astfel încât toți elevii să fie avantajați și să nu lăsăm niciun elev cu potențial, dar fără acces la educația online, “pe drum”.“, a punctat Iuliana-Maria Puiu, Președinte AVE.