Astăzi, 2 iulie 2019, absolvenții de liceu susțin proba scrisă la Limba și literatura maternă, iar mâine este programată proba obligatorie a profilului.
Unii dintre absolvenții de liceu susțin examenul la maghiară, germană, sârbă, croată, slovacă, turcă, ucraineană și italiană. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
În județul Constanța, acest examen se susține doar la Colegiul Național ”Kemal Ataturk” din Medgidia, pentru limba turcă. S-au înscris doar 6 elevi pentru această materie.
Mâine, 3 iulie 2019, va avea loc proba obligatorie a profilului, iar ultima probă scrisă din această sesiune a examenului de BAC, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată joi, 4 iulie. Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 13 iulie.
Ministerul Educației Naționale a pus la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 1 – 4 iulie, între orele 08:00 – 16:00.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
– susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
– susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
– obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.