Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Banca Europeană de Investiții acordă României un miliard de euro pentru proiecte de infrastructură în transporturi

Published

on

Anunţul zilei vine chiar de la Banca Europenă de Investiții (BEI). Instituţia europeană a decis să acorde României un împrumut de un miliard de euro pentru cofinanțarea cu Fondurile structurale și de investiții europene a proiectelor prioritare de infrastructură în domeniul transporturilor, în valoare totală de 6,8 miliard de euro, care vor fi implementate în țara noastră în perioada de programare 2014 – 2020, scrie Agerpres.ro.

Fondurile BEI vor acoperi contribuția bugetului de stat care cofinanțează investiții prioritare de infrastructură în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 — 2020 (POIM). Aceste proiecte vor fi implementate în diverse regiuni, majoritatea fiind în zonele mai puțin dezvoltate din România și/sau pe Axele prioritare TEN-T (Coridoarele Pan-Europene) .

Investițiile vor beneficia de granturi UE și se vor concentra pe promovarea unui transport sustenabil și pe eliminarea blocajelor din infrastructurile cheie din rețea. De asemenea se va pune accent și pe dezvoltarea unor sisteme de transport multimodal și pe reducerea impactului transporturilor asupra mediului.

România este reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, iar beneficiarii sunt autoritățile naționale relevante și companiile care implementează proiecte conform programului strategic de dezvoltare a infrastructurii naționale în perioada de programare 2014 — 2020 (POIM).

Advertisement
usr

“Împrumutul de la Banca Europenă de Investiții va sprijini investițiile strategice de infrastructură de transport, care sunt importante pentru creșterea mobilității, siguranței și a interconectivității în România și pentru întărirea competitivității țării. Acesta proiect reprezintă un bun exemplu al cooperării BEI cu economia românească, căreia instituția îi oferă servicii de finanțare și consultanță accesibile pe termen lung, accelerând absorbția fondurilor UE și stimulând avansul economiei și scăderea șomajului, precum și îmbunătățirea vieții de zi cu zi a cetățenilor”, a declarat Andrew McDowell, vicepreședinte BEI.

Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a afirmat la rândul său:

“Noul împrumut contractat de la BEI este o dovadă a bunei colaborări stabilite între România și Banca Europenă de Investiții acând ca scop încurajarea investițiilor în țara noastră, punerea în practică a Mater Planului General de Transport convenit cu Comisia Europeană și creșterea absorbției fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 — 2020. Obținută în condiții financiare favorabile și pe termen lung, acest tip de facilitate de creditare sprijină suplimentar eforturile Guvernului României de a crea sau de a menține locuri de muncă, de a reduce decalajele dintre diferitele zone și de a asigura bunăstarea populației într-un mediu benefic, toate ducând la o creștere sustenabilă a economiei. România a beneficiat în trecut de patru facilități similare: două facilități legate de perioada anterioară de programare UE, în valoare de 1,3 miliarde de euro, și alte două pentru perioada de programare curentă, în valoare de 660 milioane de euro, care acoperă proiectele de mediu din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, Programul Operațional Competitivitate și Programul Operațional Capital Uman”.

Și comisarul pentru politică regională Corina Crețu a subliniat următoarele:

“Dezvoltarea rețelei strategice de transport în România va aduce beneficii semnificative comerțului și turismului și va alimenta direct economia reală, dar, la fel de important este și impactul pozitiv al conexiunilor mai rapide, al drumurilor mai sigure și al unor sisteme de transport mai sustenabile pentru cetățeni. De aceea mă bucur să văd că Fondurile de Coeziune și resursele BEI sunt unificate pentru o mai bună conectivitate în România.”

Finanțarea BEI se acordă sub forma unui împrumut pentru programe structurale (SPL), care permite atât finanțarea proiectelor mari de infrastructură, cât și a unor scheme mai mici, care, din cauza dimensiunilor lor limitate, nu ar putea beneficia de finanțare directă de către BEI, se precizează într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene la București.

Inițiativa de asistență tehnică JASPERS (asistență comună pentru sprijinirea proiectelor în regiunile europene — furnizată în comun de BEI și Comisia Europeană) a contribuit la pregătirea unor strategii de dezvoltare pe termen lung care stau la baza selectării proiectelor care urmează a fi implementate cu fonduri din acest împrumut, verificând astfel și asigurând calitatea consistentă a proiectelor care urmează a fi efectuate.

Banca Europeană de Investiții este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deținută de statele membre ale UE. Aceasta face ca finanțările pe termen lung să fie disponibile pentru investiții solide, pentru a contribui la atingerea obiectivelor politicii UE.

Advertisement
usr

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions