Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Băncile din stațiile de autobuz au atras atenția hoților

Published

on

În urmă cu câteva luni de zile, în multe dintre stațiile de autobuz au apărut niște bănci metalice. Nu pentru că așteptarea mijloacelor de transport durează foarte mult, ci pentru a se putea odihni călătorii foarte obosiți. Așa cum era de așteptat, dat fiind faptul că orașul nostru numai de hoți nu duce lipsă, băncile au fost foarte bine montate, în șuruburi instalate direct în trotuar. La o primă vedere, trăiai cu impresia că nimeni nu le va veni de hac și nu vor fi furate vreodată deoarece stațiile de autobuz sunt luminate de mai mulți stâlpi de electricitate. Cu toate acestea, am trăit s-o vedem și pe asta: în stația de autobuz din fața complexului Intim (restaurant Sabroso) erau, de asemenea, montate două băncuțe, una lângă cealaltă. Au rezistat cu brio câteva luni de zile, dar hoții le-au distrus. Să nu vă imaginați că au luat un topor și le-au îndoit! Nici vorbă de așa ceva. Le-au furat pur și simplu pe amândouă. Una dintre ele a dispărut, iar cea de-a doua a fost lăsată, din cine știe ce motive, pe trotuar, în fața unui autoturism. Probabil a apărut vreun trecător care le-a atras atenția că nu este frumos ceea ce fac sau vreo mașină  avea farurile prea puternice și indivizii s-au speriat și au luat-o la sănătoasa fără trofeul lor. Câteva zile a zăcut banca acolo, fără a fi deranjată de nimeni. (Am încercat să vedem dacă este grea și dacă hoții ar fi primit ceva bani din vânzarea ei la vreun centru de preluare a metalelor. În mod surprinzător, era foarte ușoară și nu credem că a valorat mai mult de câțiva lei.) Apoi, a fost montată la loc. Acum nu mai sunt două bănci, este numai una și ne manifestăm speranța că nu o să dispară în neant precum surata ei!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions