Milioanele de euro de la Uniunea Europeană, venite prin Planul Național de Redresare și Reziliență, sunt ochiul dracului. În buzunarele cui vor ajunge cele aproximativ 30 de miliarde de euro, asta e marea întrebare la care cu siguranță vom găsi un răspuns în perioada următoare. Cu un total alocat de 29,2 miliarde de euro, Planul este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României. Din acești bani, Guvernul are vedere alocarea a 1,62 de miliarde de euro pentru Capitolul Energie. Din această sumă, aproximativ o treime ar urma să fie atribuită direct unei asocieri formate din producătorul de gaze Romgaz și GSP Power, companie controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, potrivit unui document obținut de HotNews.ro.
Compania lui Gabriel Comănescu va fi beneficiara unor proiecte de aproape 600 de milioane de euro din PNRR. De altfel, GSP Power este singura companie privată care a fost aleasă de Ministerul Energiei să primească fonduri euro, fără licitație, notează presa centrală.
Cum și care au fost criteriile de atribuire a contractelor pentru compania lui Comănescu, nimeni nu a venit cu nicio explicație.
Primul proiect, în valoare de 320 de milioane de euro, prevede construirea unei centrale pe gaze de 159 MW, unui parc fotovoltaic de 100 MW și a instalații pentru producerea hidrogenului verde și captare CO2, realizate de asocierea Romgaz- GSP Power la Halânga în județul Mehedinți. Cel de-al doilea proiect, în valoare de 265 milioane euro, prevede amenajarea unei centrale pe gaz de 159 MW, a unui parc fotovoltaic de 20 MW și a unei instalații de producere a hidrogenului verde și captare CO2, realizate de asocierea Romgaz- GSP Power la Constanța.
De altfel, recent, în timpul unei vizite la Constanța, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că în municipiul Constanța va fi construită o centrală electrică ce va folosi 70% gaz și 30% hidrogen verde, cu tehnologie de captare a carbonului.
„La Constanța, am dat vestea în premieră, este în Planul Național de Redresare și Reziliență pusă o centrală de producere a energiei electrice și termice în cogenerare. Este un concept mai mare, mai amplu, acel concept Green City, un concept prin care producem energia electrică și termică în cogenerare cu un amestec hidrogen 30%, gaz natural 70%. Hidrogenul îl producem din energia regenerabilă, panouri fotovoltaice. Facem și captare din CO2, pe care îl injectăm în zona de agricultură, în sere de producere a legumelor și în funcție de dimensiunea serelor putem ajunge inclusiv la neutralitate din punct de vedere al emisiilor de CO2. Iar Constanța va face parte din programul pilot din PNRR pe acest concept. Obligatoriu va trebui finalizată până în 2026”, a declarat Popescu.
Miliardarul Gabriel Comănescu este un om de afaceri controversat, despre care presa și numeroși politicieni au spus că el a fost principalul susținător al actualului primar al Constanței, Vergil Chițac, în campania electorală din 2020.
Surse: http://economie.hotnews.ro, http://g4media.ro
Sursa foto: constanta.info