Conecteaza-te cu noi
palaz

Justitie

Banias și Mironescu, ACHITAȚI în dosarul “Portul”. Ce mesaje au după 8 ani de procese

Published

on

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat luni, 15 Iulie a.c., în dosarul “Portul”, cauza unde mai multe persoane au fost cercetate pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Cunoscutul dosar “Portul” a zguduit din temelii judeţul Constanţa în urmă cu aproape 8 ani.

Magistraţii de la Curte au decis respingerea apelului, astfel, sentinţa de achitare din fond rămânând definitivă. Astfel, toți inculpaţii din dosar au fost achitaţi.

Printre cei achitați sunt și Mircea Banias și Laurențiu Mironescu. Primul, fost director al Portului Constanța și cel de-al doilea a fost secretar general in cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

“O perioadă cruntă”

Advertisement
usr

Contactat telefonic, fostul șef al Portului Constanța, actualul deputat Mircea Banias, a declarat ca cei 8 ani au însemnat o perioada cruntă.

“Mă bucur că s-a terminat. Au fost 8 ani de stres și griji, o perioadă cruntă. Mă bucur că am scăpat de stres, de dosar, deși este foarte greu să repari tot ce s-a întâmplat în acești ani”, a declarat pentru “Ordinea.ro” Mircea Banias, fost director al Portului Constanța.

“Și uite-așa au trecut 8 ani…”

La rândul sau, fostul secretar geneeal din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Laurențiu Mironescu, și el achitat in același dosar, a postat pe profilul sau de Facebook următorul mesaj:

“Așadar, azi, la fel ca acum 33 de ani, am avut examen … La 15 iulie 1986 am dat primul din cele trei examene pentru admiterea la Institutul de Marină … Algebră și analiză matematică. 33 de ani după, examenul a fost mai complicat … În față unui complet de 5 judecători care au judecat apelul procuraturii la achitarea pe care am primit-o acum 3 ani și jumătate, după alți 4 ani de proces la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acum 33 de ani, rezultatele s-au dat pe 24 iulie. La examenul de azi, rezultatele s-au dat azi. Achitare și la completul de 5. Și uite-așa au trecut 8 ani…”

Părţine din dosar sunt:

Tudoran Dragoş Iulian – intimat (inculpat)

Advertisement
usr

Olteanu Claudiu Constantin – intimat (inculpat)

Milea Adrian – intimat (inculpat)

Bratu Liviu Costel – intimat (inculpat)

Bani Mustafa Akram Naser Abdel Rahman – intimat (inculpat)

Mohamad Rouchdi – intimat (inculpat)

Advertisement
usr

Culea Mihai – intimat (inculpat)

Păun Lucian – intimat (inculpat)

Scrioşteanu Ionuţ Marius – apelant (intimat-inculpat)

Ţiripan Valentin – intimat (inculpat)

Budăi Sorin – intimat (inculpat)

Advertisement
usr

Cadîr Sunai – intimat (inculpat)

Durbac Liviu Adrian – intimat (inculpat)

Roşculeţ Valentin – intimat (inculpat)

Ciobanu Mihai – apelant (intimat-inculpat)

Pilcă Aurelian Cătălin – intimat (inculpat)

Advertisement
usr

Mironescu Laurenţiu – intimat (inculpat)

Banias Mircea Marius – intimat (inculpat)

Bogatu Eugen – intimat (inculpat)

Dodu Marin – intimat (inculpat)

Iordănescu Marian Ionuţ – intimat (inculpat)

Advertisement
usr

Didilescu Ioan Dan – intimat (inculpat)

Ali Amer – intimat (inculpat)

Păun Corneliu – intimat (inculpat)

Zhang Qing – intimat (inculpat)

Pătraşcu Adrian Sorin – intimat (inculpat)

Advertisement
usr

El Haj Ahmad – intimat (inculpat)

Ioniţă Ion Marius – intimat (inculpat)

Ioniţă Ionela – intimat (inculpat)

Barbu Andreea Emilia – intimat (inculpat)

Abed Ibrahim El Desouki Othman Ayoub – intimat (inculpat)

Advertisement
usr

Miao Rongsheng – intimat (inculpat)

Ni Jinming – Intimat (Inculpat)

Riscu Adrian – intimat (inculpat)

Drăguţel Cezar Ştefan – apelant (intimat-inculpat)

Tudoran Horia Dan – intimat (inculpat)

Advertisement
usr

Catargiu Laurenţiu – intimat (inculpat)

Ni Jinping – intimat (inculpat)

Guo Ning – intimat (inculpat)

Sc. ADIDAS A.G. Prin reprezentantul legal S.C Frisch & Partners S.R.L. – intimat (parte vătămată)

Ministerul Public – Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – apelant

Advertisement
usr

sursa foto: Ziua de Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions