Ieri, 14 decembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au văzut pe DN 3, între localitățile Ostrov și Bugeac, un tractor care avea atașate două remorci pline cu lemne. Ultima dintre ele, nu avea număr de înmatriculare.
În momentul în care a observat mașina jandarmeriei, bărbatul a oprit pe partea dreaptă a drumului. Jandarmii l-au legitimat şi au verificat legalitatea transportului de material lemnos, depre care au aflat că nu era avizat.
Mai mult decât atât, verificările ulterioare au scos la iveală şi alte aspecte, anume că cea de-a doua remorcă nu era înmatriculată iar bărbatul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul.
”Lemnele transportate (în cantitate de aproape 7 metri cubi) au fost inventariate şi predate către Ocolul Silvic Băneasa.
Pentru faptele constatate jandarmii au întocmite acte de sesizare, urmând ca cercetările iniţiate de jandarmi să fie continuate de către autorităţile abilitate în acest sens.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Relații Publice din cadrul IJJ Constanța.
Foto: IJJ Constanța