La data de 2 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Megidia – Biroul Investigații Criminale au depistat un bărbat, de 35 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis, în lipsă, mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 100.000 de lei.
Astfel, în urma probelor administrate în dosar a rezultat că, în perioada noiembrie – decembrie a.c., împreună cu alte trei persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile în cursul lunii decembrie 2023, bărbatul a sustras bunuri alimentare, băuturi alcoolice, țigarete, diverse sume de bani și bijuterii din 10 societăți comerciale din județul Constanța.
Bărbatul, care se sustrăgea urmăririi penale, s-a ascuns într-un imobil din municipiul Medgidia, unde a fost depistat de polițiști.
La vederea polițiștilor, acesta a încercat să-și asigure scăparea, însă a fost imobilizat și condus la sediu.
La acțiunea de depistare au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta