Un bărbat din orașul Ovidiu a fost reținut deoarece nu a respectat ordinul de protecție emis pe numele său.
La data de 15 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 40 de ani, care se afla pe strada Castanilor din orașul Ovidiu, în dreptul imobilului în care locuiește fratele său.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că, în luna decembrie a anului 2022, instanța de judecată a emis un ordin de protecție, pentru 6 luni, împotriva bărbatului de 40 de ani, obligându-l să evacueze locuința și să păstreze o distanță de 100 de metri de domiciliu, cât și de fratele său.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea, în fomă continuată (3 acte materiale), de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecție, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive pentru 30 de zile, aceasta fiind admisă.
Update: Oficial din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța
La data de 16.01.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.01.2023 şi până la data de 14.02.2023 inclusiv, a inculpatului M.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, prevăzută şi pedepsită de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. 1 din C. pen. (3 acte materiale).
În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:
La datele de 27.12.2022 şi 12.01.2023 inculpatul M.I. a pătruns în locuința în care se afla fratele său, M.M., iar la data de 15.01.2023 a fost depistat la o distanţă de 15 metri faţă de acelaşi imobil, el încălcând astfel obligaţia de a păstra o distanţă minimă de 100 de metri faţă de locuinţă şi faţă de fratele său, impusă prin ordinul de protecţie valabil pe o perioadă de 6 luni, emis de Judecătoria Constanţa la data de 20.12.2022.
Inculpatul M.I. mai este cercetat în aceeaşi cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare, precum şi în alte două cauze înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ameninţare, respectiv distrugere.
La data de 16.01.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.01.2023 şi până la data de 14.02.2023 inclusiv, a inculpatului M.I.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta