În urmă cu două seri, a fost scandal la o sală de jocuri din orașul Techirghiol. Polițiștii au fost solicitați la fața locului, dat fiind faptul că un bărbat de 32 de ani a amenințat un tânăr și a distrus o tejghea. Bărbatul a adresat amenințări și oamenilor legii.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 7 martie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 32 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase, ultraj contra bunelor moravuri și distrugere.
”Acesta este bănuit că, la data de 6 martie a.c., în jurul orei 22.00, ar fi amenințat un bărbat, de 23 de ani, ar fi distrus tejgheaua unei săli de jocuri de noroc și ar fi adresat amenințări polițiștilor din cadrul Poliției orașului Techirghiol, deplasați la fața locului.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
La data de 7 martie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, aceasta fiind admisă.
Persoana a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta