La data de 9 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că, în extravilanul orașului, a fost găsită o persoană spânzurată.
Astfel, polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Se pare că este vorba despre Neagu Mădălin, de 38 de ani.
Reamintim că, la data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului Neagu Mădălin de 38 ani, din oraș Cernavodă, județul Constanța.
La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta