Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volan. A încercat să fugă de polițiști

Published

on

fara permis la volan

Un bărbat fără permis de conducere a fost depistat la volan de polițiștii din Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor și și-a continuat deplasarea. Ulterior a abandonat autoturismul și a părăsit locul faptei. În scurt timp a fost prins.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 29 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 30 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

”Astfel, la data de 28 iunie a.c., în jurul orei 18.00, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe strada Cuza Vodă din satul Dorobanțu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Advertisement
usr

Bărbatul nu a oprit la semnalul polițiștilor, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

La scurt timp, șoferul ar fi abandonat autoturismul și a părăsit locul faptei, fiind identificat, ulterior, de polițiști.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 30 iunie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Foto: Ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions