Ieri, 7 iulie, în jurul orei 16.00, un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a cerut sprijinul jandarmilor, reclamând faptul că o persoană l-a lovit cu pumnul din cauza unei parcări.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au fost solicitați să intervină în municipiul Tulcea, unde un bărbat a reclamat faptul că, în timp ce voia să parcheze, a observat un alt bărbat care, a parcat autoturismul pe locul lui de parcare, astfel că i-a cerut să mute autoturismul în altă parte.
”După ce bărbatul a mutat autoturismul, s-a îndreptat către reclamant și a început să-i adreseze injurii, lovindu-l cu pumnul în zona capului și plecând de la fața locului. În urma verificărilor efectuate și a semnalmentelor, jandarmii au identificat persoana reclamată, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, întocmindu-i actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Jandarmeriei Tulcea.
Alte 15 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de jandarmii tulceni în acest sfârșit de săptămână, valoarea amenzilor fiind de peste 3.000 lei.
Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru următoarele fapte: proferarea de injurii în locuri publice, tulburarea liniștii publice și consumul de băuturi alcoolice în spațiul public.
De asemenea, jandarmii tulceni au acordat sprijin la constatarea unei infracțiuni (lovirea sau alte violențe) pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta