Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Hârșova sub acuzația încălcării ordinului de protecția emis de instanța de judecată în favoarea soției sale. Acesta a fost încarcerat iar astăzi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 14 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 37 de ani, bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție emis, de către instanța de judecată, în favoarea soției sale.
”Persoana respectivă a fost escortată și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de 15 februarie să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propunere de luare a măsurii preventive a controlului judiciar.”, au precizat reprezentanții Poliției.
În cauză a fost constituit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ