Conecteaza-te cu noi

Actual

Bărbați arestați după ce au spart locomotive din depoul CFR Palas. Vezi ce au furat

Published

on

Ieri, 15 martie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile,  a inculpaţilor B.A.V. şi L.I.D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Potrivit procurorilor, în perioada 20 – 23 februarie, pe timp de noapte, inculpaţii B.A.V. şi L.I.D. au forţat uşile de acces şi au rupt sigiliile CFR a trei locomotive aflate în depoul Căi Ferate Palas. Apoi au pătruns în interiorul lor și au urcat pe ele, după care au secţionat de la două dintre acestea mai multe fire şi cabluri electrice, pe care şi le-au însuşit.

Ulterior, în noaptea de 5 spre 6 martie, cei doi inculpaţi au intrat în alte două locomotive aflate în acelaşi depou, prin forţarea gurilor de ventilaţie şi a uşilor de acces, au urcat pe ele, iar apoi au sustras cablurile de alimentare ale acestora.

Valoarea prejudiciului a fost aproximată la suma de 1.000.000 de lei pentru fiecare locomotivă afectată.

”La data de 15.03.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.03.2023 până la data de 13.04.2023 inclusiv, a inculpaţilor B.A.V. şi L.I.D.”, au precizat reprezentanții Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions