Conecteaza-te cu noi

Actual

Bărbatul care s-a autoincendiat ieri la Năvodari va fi transferat de la Constanța la Timișoara

Published

on

Bărbatul care și-a dat foc ieri în apropierea parcului central din Năvodari va fi transferat de la spitalul clinic județean Constanța la Centrul de Mari Arși din Timișoara. Pacientul va fi transferat cu avionul, de la aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Starea sa este gravă. Potrivit Crinei Kibedi, purtător de cuvânt al SCJU Constanța, bărbatul are arsuri pe 60% din suprafața corporală și de căi aeriene și este intubat.

Reamintim că ieri, 10 decembrie, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din orașul Năvodari, și-a dat foc în zona parcului central din localitate.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță Saj C2, care a preluat pacientul și l-a transportat la spitalul județean Constanța cu arsuri.  Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în jurul orei 18.30, polițiștii Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi autoincendiat.

La faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 51 de ani, care s-a  autoincendiat în timp ce se afla în zona parcului central din orașul Năvodari. ”Bărbatul fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, polițistii efectuează cercetări în cadrul unui  dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii acestui incident.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Potrivit martorilor, bărbatul ar fi pierdut mai mulți bani într-o sală de jocuri și a decis să își ia viața prin autoincendiere.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions