Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Barna Tanczos anunță că unele administrații locale vor trebui să impună restricții la utilizarea apei potabile

Published

on

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat miercuri, 20 iulie, că unele administraţii locale vor trebui să impună restricţii la utilizarea apei potabile, considerând că este o mare risipă ca cetăţenii să ude grădinile cu apă potabilă, “chiar dacă ne pare rău pentru roşii”, informează ziare.com

“Atenţionările şi apelurile vor veni în continuare, pentru că vor fi administraţii locale care vor trebui să ia măsuri pentru asigurarea apei potabile pentru toţi cetăţenii şi pentru asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung. Restricţiile dispuse pe plan local vin în sprijinul refacerii rezervelor pe timp de noapte sau refacerii rezervelor, în acele perioade în care se aplică restricţiile.

În ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă a populației, majoritatea zonelor care au probleme, deficiențe și unde s-au implementat câteva măsuri de restricționare se bazează pe puțuri forate, pe sursă de apă care este stabilită și este ridicată la nivelul consumului normal. În cazul în care în perioada secetoasă crește semnificativ, de două ori, de trei ori, chiar de cinci ori, consumul de apă în urma irigațiilor din localitățile care sunt alimentate cu apă potabilă, acolo problemele pot fi semnificative. Din acest motiv, autoritățile locale și administratorii acestor sisteme de alimentare cu apă au implementat restricții, tocmai pentru a preveni situația de criză. Facem încă o dată, în mod repetat, apel la populație ca în această perioadă să utilizeze apa potabilă strict pentru consumul din gospodărie, pentru consumul pentru care se face, se pregătește, se produce practic apa potabilă. Este o risipă pe care nu ne-o permitem acum să folosim această apă potabilă în scop agricol, să folosim apă potabilă trecută prin captare, prin tratare, prin pregătire pentru a fi potabilă să o folosim pentru scop agricol, pentru irigații. Avem câteva lacuri și câteva pârâuri, râuri care au fost afectate mai puternic și sunt în faza de secare, dar nu este, încă o dată, o problemă generalizată. Sistemele de alimentare cu apă centralizate cele mai afectate, cum v-am spus, sunt cele care se bazează pe foraje și pe cantități fixe care pot fi produse și pe cantitățile medii anuale consumate de cetățeni în perioade de normalitate, perioade în care nu avem secetă și nu se folosesc aceste cantități pentru irigații. Acestea sunt pe scurt informațiile pe care le-am prezentat domnului prim-ministru. Suntem în contact direct cu specialiștii care conduc sistemele de alimentare cu apă potabilă, le prezentăm previziunile cu privire la cantitățile de apă care vin din precipitații și care pot fi utilizate din lacurile de acumulare, acolo unde se prevede o reducere pe termen mediu a cantităților disponibile, acolo preventiv se pot implementa aceste restricții.“, a declarat Tancos Barna.

Sursa foto: lovedeco.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions