Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Bătaie în Medeea soldată cu spitalizarea a doi bărbaţi

Published

on

În cursul serii trecute, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție au fost sesizați cu privire la o altercație între mai multe persoane, care a avut loc în cartierul Medeea pe fondul unui conflict mai vechi. Din primele informaţii de care dispunem se pare că în scandal au fost implicate cel puţin 10 persoane.

Doi bărbați, în vârstă de 53, respectiv 46 de ani, au fost transportați la Spitalul Clinic Judeţean Constanța pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii constănțeni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Update: La faţa locului au fost găsite mai multe arme albe. Cei doi bărbaţi transportaţi la spital nu au fost internaţi.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions