Patru bărbați care au agresat două persoane în stațiunea Costinești au fost reținuți ieri de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbații și-au petrecut noaptea în Arestul IPJ Constanța, iar astăzi, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere legală.
Procurorii au stabilit ca cei patru scandalagii să fie cercetați sub control judiciar.
Reamintim că, în data de 15 august, doi tineri au fost bătuţi de mai mulți bărbaţi. Ulterior, la fața locului și-au făcut apariția poliţiştii şi jandarmii. În imaginile apărute în spațiul public se vede cum după apariția forțelor de ordine totul s-a transformat într-o bătaie generală între turiști, polițiști și jandarmi, mai mulți bărbați fiind încătușați chiar pe plajă.
”La data de 16 august a.c., polițiști din cadrul Poliție stațiunii Costinești au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Captură video