Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Beat și fără permis de conducere la volan, un individ s-a proptit cu mașina într-un parapet, lângă Cernavodă

Published

on

beat la volan

În cursul nopții trecute, un bărbat aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a lovit un parapet metalic. Acesta nu deținea permis de conducere și era rupt de beat.  Individul s-a ales cu dosar de cercetare penală.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 4.15, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 22 C, în apropierea orașului Cernavodă, s-a produs un accident rutier.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a condus un autoturism, a pierdut controlul direcției și a lovit un parapet metalic.

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Advertisement
usr

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions