Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Bilanț ISU Constanța: 21 de persoane s-au înecat pe litoral în acest sezon estival

Published

on

Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, în perioada 1 iunie-31 august, personalul din cadrul structurii de control a executat 457 controale din domeniul de activitate (89 de obiective fără autorizație de securitate la incendiu). Dintre acestea, 340 au fost executate la obiective din turism, fiind constatate 2163 deficiențe și aplicate 363 amenzi în cuantum de 3.035.000 lei(din care pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu 49 de amenzi, în cuantum de 2.310.000lei). 117 controale au fost executate la obiective din alimentație publică și amenajări temporare în urma cărora au fost constatate 588 deficiențe și au fost aplicate 145 amenzi în cuantum de 344.000 lei( din care pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu 3 amenzi în cuantum de 100.000 lei).

În perioada 28 iunie-3 septembrie, pompierii militari au desfășurat 7.144 misiuni din care 576 au fost de localizare și stingere a incendiilor, 1.725 de intervenții în alte situații de urgență (transport persoane, deblocare uși, măsuri PSI, salvare – căutare persoane etc) și 4.843 pentru acordarea primului ajutor medical și a asistenței medicale de urgență, fiind asistați 4.027 adulți și 816 minori.

De la începutul anului și până acum, salvatorii au acționat pentru localizarea și lichidarea 569 de incendii de vegetație uscată și miriște, arzând aproximativ 3.100 ha. Echipajele din punctele temorare de stingere au executat 532 misiuni, din care 276 au fost pentru stingerea incendiilor. Echipajele de la punctele de prim ajutor medical au asistat 2198 de persoane, dintre care 1079 au fost transportate la spital.

De asemenea, 72 persoane au fost salvate de la înec, în timp ce 21 persoane au decedat din cauza accidentelor prin submersie, fiind executate 93 de misiuni de căutare salvare din mediul acvatic. Cele mai multe intervenții au avut loc în stațiunea Eforie Sud (253), urmată de stațiunile Eforie Nord (161) , Costinești(86) și Vama Veche(69).

Advertisement
usr

Vă reamintim faptul că pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 450 de pompieri din 28 județe ale țării și municipiul București au suplimentat efectivele de salvatori care au derulat acțiuni pe litoralul românesc. Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor în zonele cu afluență mare de persoane din județul Constanța, au fost operaționalizate 24 puncte de lucru temporare.

Neversea

Inspectoratul pentru situații de urgență Dobrogea al județului Constanța a mobilizat aproximativ 250 pompieri care au asigurat atât gestionarea cazurilor de prim-ajutor, cât și măsurile de apărare împotriva incendiilor pe toată perioada festivalului Beach Please. Pentru monitorizarea, prevenirea și gestionarea eventualelor situații de urgență, în perimetrul zonei de desfășurare a festivalului Neversea au fost alocate 2 puncte medicale avansate, 3 puncte de prim ajutor medical, două autospeciale pentru transport victime multiple, 1 mașină de stingere cu modul de descarcerare, două șenilate, 4 tărgi salvamont, precum și o ambarcațiune CBRN care a executat patrule.

În sprijin pentru festival am avut personal și tehnică și de la : ISU Bacău, ISU Galați, ISU Gorj, ISU Mureș, ISU Neamț, ISU Olt, ISU Prahova, ISU Sălaj, ISU Tulcea și IGSU.

Beach, please

Advertisement
usr

Inspectoratul pentru situații de urgență Dobrogea al județului Constanța a mobilizat aproximativ 370 pompieri care au asigurat atât gestionarea cazurilor de prim-ajutor, cât și măsurile de apărare împotriva incendiilor pe toată perioada festivalului Beach Please. Dispozitivul de intervenție a fost dimensionat potrivit numărului de participanți și misiunilor care puteau genera situații de urgență (2 posturi medicale avansate, trei puncte de prim ajutor, două autospeciale pentru transport victime multiple, 1 mașină de stingere cu modul de descarcerare, două șenilate, patru tărgi salvamont, 1 punct de comandă mobil, 1 autospecială monitorizare CBRN, precum și o ambarcațiune care va executa patrule). În sprijin pentru festival am avut personal și tehnică și de la : ISU Argeș, ISU Brașov, ISU Caraș-Severin, ISU Galați, ISU Gorj, ISU Mureș, Isu Neamț, ISU Prahova, ISU Timiș și IGSU.

Au fost 10 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche;-  acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere;_ – 8 puncte de prim ajutor, în locațiile Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche și PTF Vama Veche; acestea sunt dotate cu containere, ambulanțe și șenilate; – 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.

”Pe această cale, aducem apreciere și mulțumiri autorităților locale care ne-au găzduit pe întreaga perioadă și ne-au fost alături în demersul inițiat. Mulțumim Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și inspectoratelor județene pentru situații de urgență care ne-au sprijinit cu forțe și mijloace pe parcursul verii astfel încât misiunea noastră să se desfășoare în condiții optime. De asemenea, dorim să mulțumim pentru ajutor și sprijin și colegilor de la toate armele ministerului, cu care am lucrat în echipă și de această dată. Și nu în ultimul rând, mulțumim cetățenilor care au ales să se bucure de vacanță într-un mod responsabil. În continuare, rămânem la datorie, pregătiți să intervenim atunci când situația o impune.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Foto: Ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions