Conducerea PSD a decis, astăzi, să o dea afară din funcția de ministru al Justiției pe Ana Birchall și să o propună pe Dana Gârbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România. Oficial, nu s-au spus motivele pentru care Birchall va fi remaniată, însă, în mediul online, s-a aflat că Viorica Dăncilă a dat-o afară pe Ana Birchall din funcția de ministru al Justiției din cauză că a vrut să desființeze Secția Specială. Cei de la USR spun că, în schimb Dana Gârbovan este susținător al modificărilor aduse de PSD la legile justiției și un critic al rapoartelor GRECO, fiind unul dintre magistrații care a susținut introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu.
„Dana Gârbovan este cea care a trimis Comisiei Iordache propunerea de înființare a Secției Speciale, care a deschis dosare de intimidare ale procurilor cinstiți și a blocat dosarele lui Ghiță și Hrebenciuc. Ea trebuie să își dea demisia din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj pentru a deveni ministrul Justiției. Legea interzice propunerea unui magistrat pentru funcția de ministru sau secretar de stat. Tot ea a mai primit propunerea de a deveni ministru al Justiției, după OUG 13 și demisia lui Florin Iordache din Guvern. Atunci, Dana Gârbovan l-a refuzat pe premierul Sorin Grindeanu si apoi a susținut public că magistratul este incompatibil cu o funcția de ministru și că vrea să rămână doar judecătoare. Dar probabil s-au schimbat multe în 2 ani si jumătate. Să sperăm că nu va repeta istoria lui Tudorel Toader care a ajuns în Guvern sub haina de independent a unui profesor cu experiență și a subminat complet independența justiției“, scriu cei de la USR pe Facebook.
Președintele USR, Dan Barna, îi cere președintelui Iohannis să nu accepte această numire și să folosească toate pârghiile pe care funcția prezidențială i le oferă pentru a se asigură că PSD nu va reuși să-și subordoneze Justiția.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta