Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Bogdan Huțucă, PNL Constanța: Compensăm just agenții economici care au de recuperat creanțe de la bugetul local și deblocăm activitatea primăriilor

Published

on

Președintele Comisiei de Buget Finanțe din Camera Deputaților, Bogdan Huțucă anunță adoptarea unei inițiative legislative de maximă importanță pentru deblocarea relației dintre agenții economici și primării. Printre efectele imediate găsim un drum simplificat către recuperarea creanțelor de la bugetele locale, de către agenții economici, dar și deblocarea efectivă a primăriilor care, din motive bugetare, se află în imposibilitatea de a efectua plăți. Propunerea legislativă a fost inițiată și semnată de toți parlamentarii care reprezintă coaliția de guvernare în județul Constanța.

”Este de notorietate problema primăriilor care au activitatea blocată din cauza unor impozite pe care trebuie să le returneze agenților economici. Regional, problema este înregistrată în UAT-uri pe suprafața cărora au fost construite eoliene în special în județe Constanța și Tulcea.  Gândiți-vă că vorbim despre primării mici, care au de returnat impozite către agenții economici, dar nu o pot face pentru că datoriile depășesc de mai multe ori bugetul anual total al primăriei. O astfel de primărie este blocată. Nu poate derula proiecte noi, nu își poate onora angajamentele față de cetățeni.”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța și președintele Comisiei de Buget Finanțe din Camera Deputaților.

”Pentru că situația de față a fost indusă prin interpretări diferite ale legii în vigoare, de către același stat, consider că este de datoria statului să restabilească ordinea firească a lucrurilor și să corecteze o greșeală care a blocat suficiente administrații publice din Constanța dar evident din toată țara. În curs de câteva luni, agenții economici vor putea recupera creanțele pe care le-au acumulat în relația cu primăriile, iar primăriile vor fi, în sfârșit, descătușate de această povară care le-a blocat efectiv activitatea”, a explicat inițiatorul Bogdan Huțucă.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților în calitate de cameră decizională. Demersul legislativ a fost unul rapid și eficient, cu avize favorabile atât de la Consiliul Legislativ cât și cu puncte de vedere favorabile de la Guvern.

”Este un demers firesc, pentru că pe agentul economic nu ar trebui să îl intereseze cine îi administrează creanța pe care o are de recuperat de la stat. Aceste datorii sau creanțe sunt rezultatul unor hotărâri judecătorești rămase definitive și, în opinia mea, s-au format pentru că atât agenții economici cât și primăriile au aplicat în mod corect legea de la acea dată. Rezultatul, pentru sute de primării din întreaga țară este blocarea efectivă a activității. Conturi poprite, situații de executare silită. Pierd toți cetățenii”, a specificat deputatul de Constanța, Bogdan Huțucă.

Ca urmare a adoptării propunerii legislative de către Parlament, agenții economici își vor putea recupera creanțele fiscale de la bugetul de stat, sau de la bugetul de asigurări sociale, prin simpla compensare a creanței. Legislația anterioară modificării propuse de președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă, nu permitea compensarea unor creanțe dacă bugetele vizate sunt administrate de către autorități diferite. Inițiatorul a explicat că pe agentul economic în cauză nu ar trebui să îl intereseze de unde anume își recuperează creanța, fie buget local, fie buget de stat.

Advertisement
usr

”Agentul economic a plătit, de bună credință, un set de impozite. Ulterior, statul a decis că acel impozit este perceput ilegal. Același stat a oferit agenților economici posibilitatea să se îndrepte în justiție pentru a-și recupera creanțele, ceea ce majoritatea au și făcut. Doar că primăriile, în covârșitoarea majoritate nu au nici un fel de posibilitate economică de a stinge această creanță și sunt eminamente blocate, nu pot derula serviciile publice pe care le-au promis cetățenilor.

Cu această modificare, logică și firească, primăriile pot fi eliberate și agenții economici compensați, de la bugetul central”, a subliniat Bogdan Huțucă, președintele Comisiei pentru Buget Finanțe din Camera Deputaților și inițiatorul propunerii legislative.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions