Deputatul liberal constănțean, Robert Boroianu, în chestionează pe ministrul Transporturilor Alexandru Răzvan Cuc, tema documentului depus, ieri, la secretariatul Camerei Deputaților fiind “plata taxei la podul peste Dunăre de la Fetești – Cernavodă”, pe care parlamentarul constănțean o vrea eliminată. Boroianu susține că este “discriminatorie pentru locuitorii și firmele din Dobrogea”. “Ținând cont de faptul că în alte zone ale țării riveranii nu plătesc taxe de pod ori de câte ori intră / ies din localitățile lor de reședință – fie că vorbim de persoanele fizice, fie de cele juridice -, vă rog, domnule ministru, sa-mi precizați ce măsuri aveți în vedere, în perioada următoare, pentru eliminarea acestei taxe discriminatorii, cum este cea care se plătește în mod obligatoriu la podul peste Dunăre de la Fetești – Cernavodă”, susține parlamentarul PNL.
Boroianu are termen pentru primirea răspunsului data de 5 aprilie a.c., iar informarea se va face printr-un document scris.
Mihaela Tîrpan
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta