În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroul de Investigare a Criminalității, Biroul Județean de Poliție Transporturi Constanța și Serviciiile Județene de Poliție Transporturi Ialomița și Călărași – au organizat o acțiune pe linia braconajului piscicol și pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor din domeniul transporturilor navale, pe apă și terestru, între km fluviali 0-68 (braț Borcea).
În urma activităților au fost constatate 7 infracțiuni la O.U.G. 23/2008, fiind surprinse în flagrant delict 6 persoane.
Cu ocazia acțiunii au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, unelte de pescuit în valoare de aproximativ 6.300 de lei, un autoturism în valoare de aproximativ 3.000 de euro, precum și 32 de kilograme de pește (sturion-cegă, scrumbie, caras).
“Polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.070 de lei, dintre care 2 la O.U.G. 23/2008, una la O.U.G. 195/2002 și 16 la O.M.3/2020.”, a precizat Biroul de presă al IPJ Constanţa.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta