În perioada 31 martie – 2 aprilie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care au descoperit și ridicat mii de metri de plase mono-filament, 160 kg de pește și două ambarcațiuni cu motoarele aferente.
În ziua de 31 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au observat două ambarcațiuni suspecte în care se aflau 4 persoane care pescuiau pe lacul Istria cu ajutorul unor plase. La observarea polițiștilor de frontieră cele patru persoane au sărit în apă, au abandonat ambarcațiunile și au trecut pe malul opus prin vegetația abundentă.
Au fost descoperite 60 kg de caras și plase mono-filament în lungime totală de 2.600 metri, bunuri care au fost ridicate în vederea confiscării împreună cu cele două ambarcațiuni, trei rezervoare de combustibil și trei motoare. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor.
* În ziua de 1 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au observat o ambarcațiune ucraineană în apropierea malului românesc. La vederea ambarcațiunii Poliției de Frontieră, persoanele din ambarcațiune s-au deplasat pe malul ucrainean, iar polițiștii de frontieră au descoperit în apă 156 metri de plasă mono-filament care au fost ridicaţi în vederea confiscării.
* În aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că pe lacul Dunăreni, o persoană pescuia ilegal. S-au deplasat la fața locului, ocazie cu care a fost identificat un bărbat de 31 de ani care pescuia folosind 20 de metri de plasă mono-filament cu o captură de 25 kilograme de pește care a fost redat mediului natural.
Persoana a fost condusă la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.
*Şi în data de 2 aprilie polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au observat o ambarcațiune ucraineană în apropierea malului românesc. La vederea ambarcațiunii Poliției de Frontieră, ambarcațiunea în cauză s-a deplasat pe malul ucrainean, iar polițiștii de frontieră au descoperit în apă 30 metri de plasă mono-filament care au fost ridicaţi în vederea confiscării.
*În aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina, în zona localității Ceatalchioi, au efectuat controlul asupra unui autoturism de teren condus de către un cetățean român în vârstă de 51 de ani.
În interiorul autoturismului a fost descoperită cantitatea de 75 kg pește, specia caras, pentru care nu existau documente de proveniență.
Întreaga cantitate de pește a fost ridicată și predată unei societăți comerciale de profil.
În toate aceste situații, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea parchetelor competente, desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol.
Tot în data de 2 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă au aplicat un număr de 7 sancțiuni contravenționale unor persoane care desfășurau activități de pescuit recreativ-sportiv fără a deține documentele prevăzute de lege.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta