Au fost discuții tensionate astăzi în ședința Comisiei nr. 5 pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului au fost discuții pe tema salariilor de la Clubul Sportiv Municipal Constanța. Mai exact atunci când a fost supus la vot proiect de hotărâre nr. 496/2024 pentru modificarea HCL nr. 345/2023 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, normele financiare, organigrama, statul de funcții și grila de salarizare ale Clubului Sportiv Municipal Constanța, cu modificările și completările ulterioare, prin care conducerea CSM cere o majorare de salarii.
Felicia Ovanesian, consilier independent, a cerut explicații lui Andrei Talpeș, directorul clubului, referitor la faptul că a cerut majorarea salariilor, deși acesta nu și-a îndeplinit obligațiile de a plăti sportivii și antrenorii, care au restanțe de circa șase luni.
„Vorbim de întârzieri și nu sunt de șase luni. Aceste întârzieri sunt cauzate de faptul că CSM nu a primit subvenția aprobată de la Primăria Municipiului Constanța și nu știu care sunt cauzele din care s-a întâmplat. Mai sunt de primit aproximativ 3,5 milioane de lei, incluzând bunuri și servicii, precum și activitatea sportivă. De aceea suntem în această situație, din cauza acestei subfinanțări care a fost continuă. De doi ani încercăm să îndreptăm această nedreptate, abia acum am reușit să ajungem pe ordinea de zi cu acest proiect. Este o situație nefericită și nu este vine oamenilor de la CSM. În acest moment, finanțarea vine în proporție de 90% de la Primăria Constanța. Ca atare, am informat primarul Constanței, care știe situația noastră. Din luna ianuarie nu s-a luat nicio decizie la acest club fără înștiințarea primarului Vergil Chițac.“, a declarat managerul CSM Constanța, Andrei Talpeș.
În discuție a intervenit și primarul Constanței, Vergil Chițac, care l-a întrebat nervos pe managerul Clubului Sportiv Constanța: „Ce numiți dumneavoastră subfinanțare? Subfinanțare în raport cu ce?“
Talpeș pare că l-a luat apoi la mișto pe primar întrebând: „Nu știu cine vorbește”, a spus el, deși, la câte discuții au avut, ar fi putut să-i recunoască vocea.
„Eu sunt primarul Constanței“, a răspuns Chițac.
Edilul a precizat și că bugetul CSM este de circa 4 ori mai mare decât al altor cluburi similare, de pildă cel din Craiova.
Iată intervenția lui Chițac din ședința Comisiei:
„Domnul Talpeș a cheltuit în 2023 51 de milioane de lei, Clubul Sportiv Municipal. În 2024, a intrat cu restanțe. Eu, în 2024, când am făcut bugetul, le-am spus așa: și lui și viceprimarului: „Aveți 35 de milioane de lei, vă rog să vă încadrați în acest buget.” Bugetul Constanței a fost aprobat cu 35 de milioane de lei. Care este motivul pentru care domnul Talpeș nu s-a încadrat în buget și susține că este subfinanțat? Este o problemă de prost management. Să vă spun ce a făcut domnul Talpeș.
Domnul Talpeș, când s-au epuizat contractele cu sportivii în luna iunie, în loc să renegocieze contractele ca să se încadreze în buget, dumnealui a semnat contracte pe mii de euro, exact ca cele din 2023. Și a ajuns în luna septembrie să spună: „Nu mai am bani, mi s-au terminat banii de salarii.” Păi de ce, domnule Talpeș vi s-au terminat banii pentru salarii pentru că aveați un buget în care trebuia să vă încadrați.
În luna septembrie, i-am spus așa: „Domnule, în măsura în care mai am bani, nu știu, pentru că ne așteaptă vremuri grele și trebuie să facem plăți, iar în situația asta suntem acum, aș putea să vedem dacă vă mai dăm bani.” Și, cu țârâita, am luat bani de unde am putut și i-am mai dat 3 milioane de lei domnului Talpeș.
Evident, i-am făcut o rectificare de buget și i-am adăugat șase milioane, de la 35 la 41, fiind convins că am putea găsi banii aceștia. Dar acești bani erau doar pe hârtie. Deci, domnul Talpeș acum a cheltuit 38 de milioane de lei și are tupeul să ne spună că mai vrea 3 milioane de lei? Este o lipsă crasă de management în momentul de față, pentru că nu s-a încadrat într-un buget.
Asta în condițiile în care cluburi de renume nu au mai mult de 11 milioane de lei anul acesta. Clubul din Craiova, de exemplu, nu are mai mult de 11 milioane de lei, iar alte cluburi – vă pot da toată lista – funcționează cu bugete similare. Cum puteți spune că sunteți subfinanțat? Sunteți subfinanțat pentru că nu ați negociat contractele astfel încât să vă încadrați în buget. Aveți un management extrem de prost, domnule Talpeș!”