Consilierii locali din Constanța au aprobat, astăzi, două proiecte de hotărâre ce vizează amenajarea viitorului bulevard Madrid. Pe de o parte, aleșii au votat majorarea bugetului pentru construcția acestui bulevard. Dacă inițial proiectul a fost estimat de autoritatea locală la 62 de milioane de lei, acum el a ajuns să coste peste 117 milioane de lei.
„Proiect de hotărâre nr. 18/2024 pentru modificarea H.C.L. nr. 652/2022 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţie „BULEVARDUL MADRID″ din municipiul Constanţa. Valoarea totală estimată a investiției este de 101.232.150,31 de lei fără TVA, respectiv 117.917.350,98 de lei cu TVA, din care valoarea construcții-montaj (C+M) este de 53.622.773,71 de lei fără TVA, respectiv 63.811.100,71 de lei cu TVA.
Pe de altă parte, consilierii locali au votat și proiectul de hotărâre nr. 44/2024 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli finanțate pentru obiectivul de investiție „BULEVARDUL MADRID din municipiul Constanţa. Concret, aleșii locali au votat ca cea mai mare parte a investiției să fie suportată de la bugetul local. Adică, s-a aprobat finanțarea de la bugetul local în cuantum de 74.917.350,98 (inclusiv TVA) din valoarea totală a investiției, care se ridică la 117.917.350,98 de lei cu TVA. Restul de 43.000.000 de lei (inclusiv TVA) va fi suportată prin programul național de investiții „Anghel Saligny“.
„Drumul Național 2A (Bd. Tomis) este frecvent blocat de traficul foarte intens, întrucât acesta reprezintă singura arteră care deserveşte zona de nord a municipiului Constanţa, respectiv cartierele Tomis Plus, Boreal, Maurer, Palazu Mare şi legătura cu oraşul Ovidiu. Este necesară o nouă arteră care să preia fluxurile de trafic din această zonă, soluția pe care am găsit-o numindu-se Bulevardul Madrid. Noua arteră urmează să fie dezvoltată în partea de vest a cartierelor Tomis Plus și Boreal și va face legătura între str. Brest și giratoriul de la Vivo Nord. În lungime de 2,7 km, noul bulevard va dispune de 4 benzi de circulație și de trotuare….Zona nordică a municipiului nostru prezintă un potenţial foarte ridicat de dezvoltare urbanistică pentru construirea de imobile pentru locuinţe, complexe comerciale şi pentru diverse activităţi economice. Am convingerea că noul Bulevard Madrid va oferi o nouă dinamică de dezvoltare în această parte a orașului nostru și va avea un impact pozitiv asupra traficului din Constanța.“, spunea Chițac în urmă cu doi ani.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta