O parte dintre caii care au fost recuperați din zona lacului Zarzugon – în apropiere de orașul Techirghiol – vor ajunge în padocurile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, iar alta în adăposturile Asociației “Save the Dogs” din Cernavodă.
Reamintim că, în cursul zilei de 24 ianuarie, mai mulți cai ce fuseseră abandonați au fost transportați la o fermă din localitatea Peștera, unde au fost îngrijiți. Animalele erau flămânde și neîngrijite, și doar 6 dintre ele erau microcipate. De asemenea, nici un exemplar nu era în evidența Registrului Agricol al Primăriei Techirghiol.
Consiliul Județean Constanța a inițiat proceduri în cazul cailor de la Techirghiol, în baza adresei din data de 02.02.2021 primite de la Inspectoratul Județean de Poliție.
Petre Enciu, vicepreședinte al CJC s-a ocupat personal de acest caz.
Iată istoricul prezentat de el pe pagina sa de Facebook:
”25 de cai au fost recuperați de către Poliție de pe raza orașului Techirghiol şi plasați la o fermă privată din comuna Peştera. Animalele erau ținute în frig, legate, înfometate şi foarte slăbite la momentul intervenției autorităților, două dintre exemplare de altfel pierzându-şi, din păcate, viaţa la scurt timp după plasarea la fermă.
Ieri am vizitat, împreună cu colegul meu consilierul județean, Edward Nedelcu, ferma din Peştera. Cei 23 de cai se hrănesc şi dau semne de însănătoşire.
În paralel, am reuşit să organizăm împreună cu reprezentanți ai societății civile, Inspectoratului de Poliție Județean, ai Direcției Sanitar Veterinare şi ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, o schemă de plasare în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, întrucât cabalinele trebuie să părăsească ferma la care se află în prezent cât mai curând posibil. Astfel, un număr de 10 cai urmează să fie plasați în adăposturile Asociației “Save the Dogs” din Cernavodă, iar un număr de 13 exemplare vor fi cazați în padocurile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Vreau să menționez că prevederile legale în materie prevăd transportarea cabalinelor exclusiv în baza unui TEST NEGATIV DE ANEMIE INFECȚIOASĂ. În cazul în care rezultatele vor arăta că cel puțin un cal a primit rezultat pozitiv la test, legea în speță prevede plasarea în carantină pentru o periodă de 90 de zile la locația unde sunt cazați în momentul recoltării testelor.
Țin să le multumesc autorităților care au colaborat cu noi în vederea soluționării acestui caz, dar mai ales asociațiilor pentru protecția animalelor care şi-au oferit disponibilitatea de a prelua, cu titlu gratuit, îngrijirea acestor cai și aș vrea să mai adaug ca notă personală că sunt convins că exemplarele cabaline care vor ajunge la Asociația ”Save the Dogs” vor fi foarte bine îngrijite și vor avea condiții optime de cazare și spun asta pentru că am fost personal și am vizitat adăpostul.”