Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Câinii de pază ai mănăstirii din Năvodari, subiect de dispută între Arhiepiscopie și un ONG

Published

on

Pe data de 5 noiembrie, Gea, reprezentanta din România a organizației neguvernamentale britanice Barking Mag Dog Rescue posta următoarele rânduri:

”În general, când te gândeşti la o biserică, te gândeşti la compasiune. Dar astăzi (5 noiembrie a.c. – n.r.) am simţit contrariul. Managerul de la adăpostul public m-a sunat acum câteva zile şi mi-a spus că există o situaţie urgentă într-o biserică din Năvodari, unde un preot are 17 câini acolo, fiecare dintre ținut în lanțuri, într-o jumătate de metru, fără mâncare și apă şi dormind sub cerul senin. Şi, imaginează-ţi că vremea rea va veni în curând. Au spus că le dau mâncare şi apă într-o zi de marţi şi într-o zi de joi. După cum ştiţi deja, adăpostul nostru este complet ocupat, dar nu-i putem lăsa acolo. Ne-am gândit să construim unul separat doar pentru ei. N-am putut părăsi biserica fără să luăm cel puţin câteva dintre animale, aşa că am luat 6!”, a scris Gea.

 

Ulterior, acest mesaj a fost preluat de mai multe ziare, ceea ce a determinat apariția unui punct de vedere oficial din partea Arhiepiscopiei Tomisului.

Advertisement
usr

Acesta a sosit în cursul zilei de azi, sub forma unui comunicat de presă pe care îl publicăm  integral:

Referitor la situația câinilor din mânăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului”- Năvodari.

Situația descrisă este mai veche și incomplet relatată de cei de la Barking Mad Dog Rescue. Fostul stareț, ieromonah Brujban Daniel,  a strâns de-a lungul vremii mai mulți câini (aproximativ 20), susținând că pentru paza mânăstirii. Pentru nereguli în activitate, printre care și situația câinilor, Arhiepiscopia Tomisului l-a demis în urmă cu două luni.

Actualul stareț, ieromonah Modest Bahnea, și-a propus să rezolve situația câinilor și a anunțat autoritățile despre această situație. Așa au ajuns la mânăstire cei de la Barking Mad Dog Rescue, care au ridicat din mănăstire doar 6 câini, pe motiv că nu au suficient spațiu, dar au omis să precizeze istoricul real. Din pozele organizației, care a promis că va reveni pe măsură ce va avea spațiu disponibil, se poate observa cum un monah colaborează cu cei de la Barking Mad Dog Rescue, nefiind așadar vorba de o acțiune de ”descoperire inopinată”.

Afirmația ”câinii erau hrăniți marțea și joia” nu aparține actualului stareț, probabil este un zvon pus pe seama fostului stareț. Trei dintre câinii găsiți de starețul Modest (se văd și în pozele organizației) erau în stare de deshidratare, ceea ce l-a și determinat să ia măsuri. Câinii (13 la ora actuală) sunt hrăniți de două ori pe zi și întreținuți, inclusiv cu mâncare specială pentru câini, cu scopul de a le găsi noi stăpâni, starețul Modest precizând că ieri a mai stabilit ca cineva să preia 6 câini.

Advertisement
usr

Update: IPJ Constanța s-a autosesizat în urma imaginilor apărute în spațiul public, iar în această dimineață au fost demarate activitățile de verificare.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari s-au deplasat la mănăstirea indicată, împreună cu un asistent veterinar.

În urma examinării vizuale de către asistentul veterinar, s-a concluzionat faptul că animalele sunt clinic sănătoase.
S-a solicitat sprijin șefului de serviciu Ecarisaj din cadrul Primăriei Năvodari pentru preluarea animalelor.

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions