Noile tehnologii nu mai sunt o necunoscută pentru nevăzătorii constănţeni şi gălăţeni. Este vorba despre 30 de calculatoare special adaptate nevoilor lor, cu ajutorul cărora vor putea naviga pe internet. Proiectul este derulat de Clubul Lions Constanța și Asociația Nevăzătorilor, filiala Constanţa – Tulcea. Cele 30 de computere speciale pentru nevăzători au fost adunate din donații și adaptate nevoilor nevăzătorilor de către voluntarii de la Lions Club Constanța. Acestea au fost oferite persoanelor membre ale Asociaţiei Nevăzătorilor Constanţa, pentru a le uşura traiul. De asemenea, 15 dintre acestea vor merge și la Galați. Donaţia a fost făcută de Lions Club Constanţa, în cadrul proiectului naţional „BatPro – Calculator pentru nevăzători” (http://batpro.org). Computerele au instalat programul BatPro, o aplicaţie informatică destinată persoanelor cu deficienţe de vedere, care nu sunt familiarizate cu folosirea calculatorului. Aplicaţia creată în cadrul BatPro permite utilizatorului ca, folosind doar patru taste, sus, jos, stânga, dreapta, să parcurgă un meniu. Pentru ca astfel de computere să ajungă la cât mai mulţi dintre cei aflați în nevoie, depinde într-o oarecare măsură şi de noi. Mai exact, cei care au calculatoare, laptopuri sau doar componente de care nu mai au nevoie, le pot duce la sediul asociaţiei de pe strada Traian nr.56, Constanţa. Programul este la cea de-a 3-a ediţie şi va continua şi în anii următori. De aceste calculatoare pot beneficia doar cei care sunt membrii ai Asociaţiei Nevăzătorilor din România.