Conecteaza-te cu noi

Politica

Călin Georgescu susținea anul trecut că tentativa de asasinare a lui Trump este „PR hollywoodian”, iar JD Vance este “un virus”

Published

on

calin georgescu

Călin Georgescu, candidat prorus la alegerile prezidențiale, îi laudă acum pe președintele american Donald Trump și pe vicepreședintele JD Vance, dar într-un podcast din iulie 2024 susținea că Trump „nu mai e ce-a fost”, iar Vance este „un virus”. Atitudinea lui s-a schimbat după ce Vance a lansat atacuri la adresa României, după anularea alegerilor din noiembrie 2024.

„Una a fost discursul de suveranitate al lui Trump din 2016 și alta e acum. Nu vă decât un singur lucru, la primul mandat într-adevăr a fost pace de pământ. Ceea ce văd acum, mai ales prin numirea vicepreședintelui JD Vance, care și-a schimbat numele din Baumann în Vance, și mai ales în urma declarațiilor lui Trump, Make America Great Again, MAGA, s-a transformat în MIGA, adică Make Israel Great Again. Cam asta văd eu din câteva declarații pe care le-a făcut”, a spus Georgescu în cadrul unui podcast publicat pe Facebook în 19 iulie 2024.

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vorbit, în același interviu, și despre tentativa de asasinare a lui Donald Trump din iulie 2024, când acesta a fost rănit de un glonț la ureche în timp ce se afla la un miting electoral. Șocant, Georgescu spune că ceea ce s-a întâmplat în Pennsylvania, în timpul campaniei electorale a lui Donald Trump a fost… “un PR hollywoodian”.

Iată declarația:

„Iar pe de altă parte, acest asasinat e la fel de adevărat cum îndulcitorii alimentari sunt inofensivi, sau cum prințesa Diana a murit într-un accident de mașină, iar turnurile gemene au căzut din cauza teroriștilor”, a spus Georgescu, făcând referire la teorii ale conspirației care circulă pe Internet și pe care dă de înțeles că le crede.

„Acum tot internetul inundă de diverse teme, însă totuși mai cunoaștem și noi niște lucruri și e bine să te uiți cu atenție la lucrurile făcute printr-un PR hollywoodian de excepție și în care America încă este primadonă”, a susținut el. Georgescu a spus că premierul Italiei, Giorgia Meloni, și JD Vance sunt niște „viruși”.

„Știți care e virusul? Nu COVID, în orice caz. Singurul virus care există astăzi e virusul Meloni, care s-a dus în Argentina, s-a dus în Mexic, este și în România plasat, unii se afișează foarte foarte măgulitor, zic ei, cu această Meloni, dar e virusul, ca și JD Vance și alții din America, care fac ca spectacolul să continue. Noi nu avem nevoie de spectacol, avem nevoie de viața reală”, a susținut Georgescu. El a atacat și NATO și ONU, iar despre SUA a spus că „joacă un rol periculos”.

„America joacă pe sârmă și asta poate să aducă prejudicii imense întregii planete. În 1991 a fost anul de răscruce, anul în care putea să domnească pacea pe Pământ pentru că Pactul de la Varșovia se anulase înainte, URSS a fost eliminat și s-a născut o nouă țară cu dorințe de a participa la binele comun al planetei, putea să fie moment de place, din partea așa zisului partener strategic Toate organizațiilor internaționale, inclusiv ONU, unde am participat și eu 17 ani până mi-am dat demisia, a contribuit la asta. Vorbeai de pace, dar erau doar vorbele, dar în spate se dorea războiul. NATO e condus de SUA. Nu mai e nimic de spus la acest capitol legat de propaganda făcută și de faptul că totul rămâne și rezidă în această propagandă. Lumea reală este complet diversă, absolut complet diversă, nu are nimic de-a face cu ce propun acești băieți. Ce e la fel de derutant și de umilitor este cum deținătorii de putere de azi din România slujesc puterile occidentale, inclusiv că se numește Mark Rutte, care nu e altceva decât emblema curcubeului olandez, până la actualul președinte, dacă o fi el, al SUA”, a spus Georgescu, cu referire la Trump.

Vă punem la dispoziție și declarațiile video despre toate acestea:

https://www.facebook.com/watch/?mibextid=wwXIfr&v=507747985153446&rdid=9W8OAZywTuH8zYOz

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions