Primăria Mihail Kogălniceanu derulează o nouă campanie de recoltare de sânge, împreună cu Centrul de Transfuzii Constanța.
„Împreună putem salva vieți! Nu trebuie să uităm NICIODATĂ că, de multe ori, de o pungă de sânge depinde viața unui om! Primăria Mihail Kogălniceanu și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța (județul Constanța) organizează marți, 14.05.2024 între orele 08:30 – 13:30 o acțiune de donare de sânge. Acțiunea va avea loc la Centrul pentru Tineret (Căminul Cultural) din localitatea Mihail Kogălniceanu, strada Tudor Vladimirescu, nr. 49. Toți donatorii trebuie să aibă la ei un act de identitate valabil.“, se arată într-un mesaj al Primăriei Mihail Kogălniceanu.