Conecteaza-te cu noi

Actual

Când se va lărgi şi asfalta podul de la Năvodari? Costă peste 3 milioane de lei

Published

on

În cursul zilei de 27 martie, Ministerul Dezvoltării şi Regionale şi Administraţiei Locale, prin ministrul Paul Stănescu a semnat contractul de finanţare cu Primăria oraşului Năvodari pentru demararea lucrărilor de lărgire şi asfaltare a podului de la ecluză.

Contractul prevede finanțarea lucrărilor de reabilitare, lărgire și asfaltare a tramei stradale aferentă podului rutier din proximitatea Ecluzei Năvodari pe o lungime de aproximativ 608 ml. Valoarea totală a proiectului este estimată la 3.101.998.38 lei, finanțarea proiectului urmând să fie asigurată de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locala 2.

Acest proiect a fost demarat în cursul anului trecut, mai exact în luna iulie a anului 2017, pe vremea când Ministerul Dezvoltării era condus de Sevil Shhaideh şi viza 151 de proiecte din judeţul Constanţa. Doar că pe atunci, localităţii Năvodari îi fuseseră alocaţi pentru acest proiect de reabilitare, extindere şi asfaltare a tramei stradale numai  2.579.345,48 lei. Între timp s-a ajuns la o valoare mult mai mare. Asta e! Trecerea timpului costă!

Ce se va întâmpla la Năvodari încă este o mare necunoscută. Am încercat să luăm legăptura cu primarul Chelaru dar şi cu viceprimarul Liliana Mară. Nici unul dintre ei nu a răspuns la telefon, aşa că vă prezentăm doar cum anume stau lucrurile nu şi cum va fi în viitorul apropiat.

Potrivit informaţiilor pe care le avem, podul peste elcuza de la Năvodari va avea trei benzi de circulaţie, faţă de două, ca vai de capul lor, cât sunt la ora actuală. Potrivit postului Radio Constanţa, primarul Chelaru a declarat că, în cazul în care nu vor exista contestaţii (însă asta e dificil de preconizat!) lucrările ar putea începe din această toamnă. Circulaţia rutieră pe pod nu va fi oprită ci doar restricţionată. De asemenea, pe perioada sezonului estival nu se va lucra pentru a nu afecta traficul rutier extreme de crescut vara. Aşa că rămâne deocamdată un mister total când se vor realiza lucrările… bine că există banii necesari!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions