Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Căpățînă s-a mai căptușit cu un dosar penal! A fost, din nou, trimis în judecată!

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a lui Căpățînă Dănuț, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată și de conflict de interese în formă continuată. De asemenea a fost trimisă în judecată și firma Mara Investcom SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Reamintim cititorilor că această firmă derula, încă din anul 2011, contracte de prestări servicii cu Spitalul Clinic Județean Constanța, condus la acea vreme de managerul Dănuț Căpățînă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:În perioada 2010-2016, inculpatul Căpățînă Dănuț, în calitate de manager și manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția deținută, în legătură cu încheierea a șase contracte având ca obiect servicii de secretariat și recepție.Contractele respective au fost încheiate cu S.C. Mara Investcom S.R.L. (societate pe care o controla prin intermediul fostei sale soții), fără organizarea unei proceduri de atribuire care să asigure o utilizare eficientă a fondurilor publice și promovarea concurenței dintre operatorii economici.

Prețuri supraevaluate

De asemenea, serviciile respective au fost achiziționate la prețuri supraevaluate față de costul efectiv al acestora, în vederea obținerii unor foloase necuvenite pentru sine în valoare de 1.464.832,63 lei. Ca urmare a acestor demersuri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a fost prejudiciat cu 2.089.997,87 lei, sumă cu care această unitate sanitară s-a și constituit parte civilă în cauză. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente și viitoare existente în contul deschis la o unitate bancară de către inculpata S.C. Mara Investcom S.R.L.. De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin unei societăți comerciale, în calitate de parte responsabilă civilmente, firmă la care este acționar inculpatul Căpățînă Dănuț. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Anterior, inculpatul Căpățînă Dănuț a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similar. ”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, precizează comunicatul de presă îmntocmit de către Direcția Națională Anticorupție

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions