Conecteaza-te cu noi

Actual

Care este starea șoferului rănit în accidentul feroviar dintre Ovidiu și Mihail Kogălniceanu

Published

on

accident feroviar

În această dimineață, pompierii militari constănțeni au fost anunțați prin apel la numărul unic de urgență 112 de producerea unui accident rutier pe DN2A intersecție cu DJ228.

La fața locului au fost mobilizate  o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoplatformă, autoscara de salvare la înălțime, un echipaj SMURD și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță  Constanța.

Sosiți la locul intervenției, pompierii au constatat că este vorba despre un accident produs între un autoturism și un tren. Șoferul din autoturism era încarcerat, fiind conștient, cooperant.

”Colegii au început să lucreze pentru extragerea acestuia, intervenția fiind una dificilă  din cauza faptului că accesul la persoana încarcerată a fost posibil doar cu ajutorul autoscării, pentru calarea acesteia fiind nevoie de blocarea circulației pe o bandă de mers. S-a lucrat la o înălțime de 9 metri, într-un spațiu limitat, fără loc suficient de manevre, fiind astfel îngreunată operațiunea de salvare.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Din fericire, victima a fost extrasă în siguranță, conștientă, cooperantă și transportată la Spitalul județean Constanța.

”La locul solicitării s-au deplasat două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD. A fost găsită o victimă încarcerată, conștientă, care prezenta un traumatism cranian. Victima a fost transportată de echipajul SAJ C2 la Spitalul Județean Constanța.”, a precizat dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Conductorul trenului de marfă a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD în urma unui atac de panică, însă a refuzat transportul la spital.

Pompierii militari au asigurat și măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Sursa foto: ISU Constanța

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions