Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Carnavalul penibilului în Consiliul Local Constanța. Parcul industrial al lui Ovanesian, susținut de un singur om

Published

on

Consiliul Local Constanta

În ședința extraordinară de azi a Consiliului Local Constanța, administrația Chițac – Ovanesian a oferit un nou episod de incompetență administrativă și a arătat că este prinsă în orgolii absurde. Proiectul susținut cu îndârjire de însăși Ovanesian, care l-a susținut personal în ședințele de Comisii și în plen, privind exercitarea dreptului de preempțiune în vederea cumpărării unui teren cu potențial arheologic de pe bulevardul IC Brătianu, scos la vânzare de proprietarul său la prețul de 15 milioane de euro, a fost respins categoric la vot de majoritatea consilierilor locali: 1 vot „pentru“, 1 vot împotrivă și 23 de „abțineri“.

Ședința de Consiliu de azi a fost un adevărat carnaval al penibilului, în care administratorul orașului, Felicia Ovanesian, a insistat cu îndârjire faptul că proiectul de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune referitor la un teren de 7 hectare, care aparține omului de afaceri Grigore Comănescu, este perfect legal.

Încăpățânarea Feliei Ovanesian de a impune acest proiect este cel puțin dubioasă în condițiile în care proiectul a venit de la comisiile de specialitate cu raport de respingere, iar liderii de grup ale celor trei partide din CLM, Ionuț Rusu (PNL), Costin Răsăuțeanu (PSD) și Dumitru Caragheorghe (USR) au avut mari dubii atât asupra legalității, cât și asupra oportunității acestui proiect.

Ovanesian a susținut în cadrul ședinței de Consiliu că, în lipsa unui înscris de la UAT sau de la Consiliu Local, proprietarul terenului nu ar putea perfecta contractul de vânzare cumpărare dacă nu are un înscris din care să rezulte că nu se exercită dreptul de preemțiune. Speța a fost preluată imediat de liderul consilierilor locali ai USR, Dumitru Caragheorghe, care a întrebat-o pe Felicia Ovanesian dacă „un proprietar al unui imobil cu potențial arheologic sau de patrimoniu poate să vândă fără să aibă un document din care să reiasă neexercitarea dreptul de nepreemțiune a decătre autoritatea locală?“. Ea a răspuns că, în acest caz, vânzarea ar fi nulă. În contra replică, Felicia Ovanesian a fost întrebată de același Caragheorghe de ce nu a susținut această teorie și când a fost vândut Hanul Balcan din Constanța. Este vorba de o clădire istorică și de patrimoniu, pentru care fostul proprietar al imobilului a întrebat Consiliului Local dacă își exercitat dreptul de preemțiune la cumpărare. Cu toate acestea, adresa proprietarului imobilului a fost ținută la sertar și ferită de ochii consilierilor locali. În acest caz, Felicia Ovanesian a răspuns că nu le știe pe toate.

Advertisement
usr

Opinia avocatului investitorului

În ședința Consiliului Local a intervenit și avocatul societății Prefabricate Dobrogea SRL, Daniela Cismaru care a spus că dreptul de preemțiune al Consiliului Local a încetat la data de 7 septembrie, prin neexprimarea acestuia.

„Ministerul Culturii, în data de 23 august, a notificat Primăria municipiului Constanța cu privire la faptul că nu își exercită dreptul de preemțiune, ci conform articolului 4,alineat 8, din Legea 422 din 2001, acest drept a fost transferat către municipalitate. Exercitarea dreptului de preemțiune, conform dispozițiile legale la care m-am referit anterior, trebuie făcut în termen de 15 zile de la momentul înștiințării de către Ministerul Culturii, termen care s-a împlinit în 7 septembrie. În opinia noastră, proiectul hotărâre este fără obiect, iar pe de altă parte este unul prin care se încearcă o combinare între instituția exproprierii pentru cauză de utilitate publică și instituția exercitării unui drept, care oricum a încetat prin neexercitarea sa în termenul legal. Deopotrivă, prin înștiințarea trimisă Consiliului Local în 5 septembrie, am transmis o ofertă fermă de vânzare în care în care am indicat și prețul și, conform dispozițiilor legale, municipalitatea avea la dispoziție un termen de 30 de zile în care să își exprime acceptarea ofertei sau declinarea acesteia. Pe de altă parte, proiectul de hotărâre este lipsit de obiect, așa cum am arătat anterior pentru că termenul prin care putea fi exercitat dreptul de preemțiune a încetat la data de 7 septembrie, iar pe de altă parte, ar fi trebuit să fie consemnat și aprobarea sau respingerea ofertei de vânzare pe proprietarul imobilului a făcut-o municipalității pentru prețul de 15 milioane de euro fără TVA.“, a spus avocatul Prefabricate Dobrogea SRL, care a punctat faptul că Primăria ar fi trebuit să facă demersul de achiziționare a terenului până în șapte septembrie.

Ea a afirmat că proprietarul terenului, prin opinia pe care a trimis-o Consiliului Local, a arătat punctual și argumentat că propunerea Primăriei este neserioasă întrucât aceasta nu urmărește realizare unui obiectiv pentru oraș, ci doar reprezintă o încearcă de a transfera în sarcina consilierilor locali un eventual prejudiciu cauzat proprietarului.

Consiliului Local, lăsat  să orbecăie printre documente

Advertisement
usr

Viceprimarul USR Florin Cocargeanu a întrebat de ce oare adresa Ministerului Culturii, trimisă exclusiv Consiliului Local, dar și înștiințarea din 5 septembrie venită din partea vânzătorului tot pe adresa Consiliului Local au ajuns abia ieri la consilierii locali și nu au fost trimise imediat aleșilor pentru a iniția proiecte.

Liderul consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu, a punctat, la rândul său, că administrația Chițac ori nu știe ce are de făcut, ori se prefac.

„Ambele variante sunt la fel de grave. Când am primit ordinea de zi, am constat câte de prost se înțelegea ideea de a face administrație publică. Grupul PSD votează împotriva acestui proiect, pentru că dincolo de faptul că ridică mari semne de întrebare, nu am văzut un studiu privind oportunitatea exercitării acestui drept, un raport privind posibilitatea financiară a Primăriei de a achiziționa acest teren pentru care se cere 15 milioane de euro. Ne-am pus întrebarea dacă bugetul local al Primăriei suportă această investiție și dacă este momentul oportun acum când intrăm în iarnă și când trebuie să plătim subvenții la căldură?.“, a spus Răsăuțeanu. El a adăugat că orașul are nevoie de un parc industrial, dar orașul are alte priorități acum.

Liderul consilierilor USR, Dumitru Caragheorghe, a spus, la rândul său, că este mare nevoie de un parc tehnologic la Constanța, dar că administrația trebuie să caute un spațiu adecvat, pentru că proiectul de față are mari lacune și nu este oportun.

„Ca și în cazul Hanului Balcan, Consiliul Local este ținut în beznă informațională dar este convocat intempestiv într-o ședință extraordinară în a 15 a zi de la o oferta a proprietarului vânzător ce nu are nicio legătură cu adresa acestora către Ministerul Culturii. Astfel am fost puși în situația de a vota un proiect cu vădite probleme de legalitate.“, a punctat Caragheorghe.

Advertisement
usr

Maratonul penibil din Consiliul Local, care a durat o oră și 46 de minute, s-a încheiat când reprezentanții primarului au cerut consilierilor să modifice proiectul de hotărâre. Culmea a fost că niciunul nu a dorit să o facă. S-a ajuns la un blocaj și nimeni nu a venit cu vreo soluție. După câteva minute bune de orbecăială și tăcere soluția a venit de la viceprimarul Ionuț Rusu care s-a oferit să formuleze amendamentul de modificare a proiectului, asta după ce inițial acesta refuzase. Chiar și așa, amendamentul a fost respins la vot.

Astfel, că, în ciuda strădaniilor Feliciei Ovanesian de a-i convinge pe aleși să voteze, proiectul a picat cu scorul rușinos de 1 vot pentru, un vot împotrivă și 23 de abțineri.

Vă dacă seama, ăștia au ajuns să fie susținuți de un singur om!

Mai multe detalii puteți citi aici:

Preempțiunea discreționară. Cum ar putea Primăria Constanța să blocheze un proiect privat de 100 de milioane de euro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions