Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, mâine vremea va fi instabilă și se va răci, însă nu în toată țara. Aceste schimbări anunțate vizează vestul, centrul şi nordul teritoriului. În aceste zone vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Pe spaţii mici, cantităţile de apă vor depăşi 30-40 l/mp. Începând de seara și până vineri, astfel de fenomene vor fi întâlnite pe arii extinse, în regiunile sud-estice și estice, precum și în zona de munte. În cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, pentru ziua de joi se anunță vremea caniculară, cu maxime de 35-36 de grade şi izolat, 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Pentru ziua de vineri se anunță o răcorire în întreaga țară. Dar noi, constănțenii, așteptăm și o scurtă ploaie de vară. Aceea când va veni, oare?