Exclusiv
Cât de vinovați sunt prefecții de Constanța pentru daunele din retrocedarea carierei Sibioara
În urmă cu trei zile, publicația noastră informa opinia publică despre o decizie a Tribunalului Constanța, prin care Prefectura și Primăria Lumina au fost obligate să achite în solidar daune materiale și morale de aproximativ 140.000 de euro către beneficiarii retrocedării abuzive a carierei Sibioara. Am arătat în articolul nostru că Legea 1/2000 interzice retrocedarea carierelor. Cu toate acestea, în anul 2008, avocatul Ionel Hașotti a obținut retrocedarea unei părți din cariera Sibioara în favoarea unor clienți de-ai săi, după ce a mințit instanța că ”nu există dovadă că există o carieră de piatră” pe terenul revendicat. Beneficiarii acestei soluții controversate au fost puși în posesia terenului minier abia în anul 2016. Daunele obținute săptămâna trecută reprezintă o reparație pentru lipsa de folosință.
În articolul de față, vă spunem totul despre cei 8 ani de întârziere. Cum au jucat prefecții care s-au succedat în funcție și care este responsabilitatea lor față de aceste daune. În primul rând, trebuie să știți că societatea Somaco Construct SRL, care exploata legal cariera de la Sibioara, cu licență minieră și investiții progresive cu o valoare actualizată de 20 de milioane de euro (incluzând aici și prețul plătit pentru părțile sociale, de 4 milioane de euro, în anul 2005), a aflat de retrocedare în 2009. Îndată, compania a deschis un proces de fond funciar la Judecătoria Constanța, împotriva clienților lui Hașotti și a comisiilor de fond funciar, locală și județeană, cerând să i se constate dreptul de proprietate și de folosință asupra carierei. Având toate dovezile din lume în favoarea sa, Somaco Construct a câștigat procesul pe fond, la Judecătorie, și apoi în recurs, la Tribunal, cu hotărâre irevocabilă pronunțată în anul 2011.
Tot în 2011, Comisia Județeană Constanța, condusă de prefectul de atunci, Claudiu Palaz, a adoptat hotărârea 266/2011 de respingere a propunerii de emitere a titlului de proprietate pentru clienții lui Hașotti. Chiar dacă prefectul Palaz ar fi vrut să emită acest titlu de proprietate, n-ar fi avut cum, fiind oprit de hotărârea judecătorească, mai nouă, a companiei miniere. De altfel, Hotărârea 266 a lui Palaz nu a fost atacată la instanță de clienții lui Ionel Hașotti.
În schimb, controversatul avocat a depus o contestație în anulare împotriva hotărârii irevocabile obținute de compania Somaco Construct. Instanța a emis citație, iar Somaco a trimis întâmpinare în noul proces. În mod bizar, la câteva zile după înregistrarea contestației în anulare, fișa litigiului a fost ștearsă de pe portalul instanței de judecată. A dispărut, pur și simplu. Concomitent, pe portal a fost afișat un recurs promovat de avocatul Ionel Hașotti împotriva hotărârii irevocabile, care fusese deja pronunțată în recurs și ca atare nu mai putea fi revocată. Cu toate acestea, un complet al Curții de Apel Constanța, condus de judecătoarea Vanghelița Tase, a revocat hotărârea irevocabilă și a decis ca dosarul să se întoarcă la Tribunal, într-un nou ciclu procesual. Vorbim aici de o situație juridică fără precedent, de o minune care echivalează, dacă vreți, cu minunea învierii din morți.
În noul ciclu procesual, dosarul a fost repartizat judecătoarelor Chirățica Enache și Cristina Ghernaja, de la tribunalul Constanța, care au întors cu totul soarta procesului, prin decizia civilă pronunțată pe 12 octombrie 2012. Cele două n-au vrut să țină cont de licența minieră și nici de raportul oficial întocmit de expertul Dănuț Diaconescu, respingând acțiunea Somaco, pe baza unei argumentații aiuritoare. Mai mult chiar, au obligat compania minieră să sisteze operațiunile de exploatare, să evacueze echipamentele și să demoleze clădirile de pe terenul retrocedat.
În primul rând, pe teren nu erau clădiri, dar instanța nu s-a mai împiedicat de acest moft. În al doilea rând, legea minelor nu prevedea retrocedarea drept cauză pentru sistarea operațiunilor miniere. Ar fi fost de noaptea minții să existe o astfel de prevedere. Legile nu se pot răfui între ele. Normal că dacă nu se putea retroceda cariera, nu se putea nici sista exploatarea acesteia din motiv de retrocedare. Sunt chestiuni de logică elementară. Dar și logica a fost un moft. Într-un alt proces, judecătoarea Cristina Ghernaja a admis că Arhiepiscopia Tomisului a dobândit o clădire în proprietate pentru că a sfințit-o cu apă cu busuioc. Logica frântă a judecătoarei i-a lăsat pe proprietari cu buza umflată. Aceeași logică frântă și-a spus cuvântul și în cazul carierei Sibioara.
Eugen Bola, numit prefect de guvernul din care făcea parte și ruda sa, Puiu Hașotti
După această experiență terifiantă, problema retrocedării a fost pasată în curtea prefecților. La sfârșitul anului 2012, pe când fratele avocatului Ionel Hașotti era ministru în Guvernul României, o rudă a celor doi a fost numită în funcția de prefect interimar al județului Constanța. L-am numit mai sus pe Eugen Bola. În anul 2013, acesta a revocat hotărârea 266 a lui Palaz, dar nu așa cum era legal, adică printr-o acțiune în instanță, ci printr-o nouă hotărâre, cu numărul 49/2013, care suprima hotărârea mai veche. O haiducie străvezie, de la care ruda avocatului nu s-a dat în lături! De altfel, înclinația acestuia spre abuz s-a văzut și într-o înregistrare audio publicată de ziarul nostru, în care Bola instiga subordonatele de la ITM să mușamalizeze un control (vezi AICI).
Luni de zile, mai apoi, Bola nu a emis titlul de proprietate, iar daunele s-au adunat strop cu strop, spre bucuria rubedeniei sale. I-a urmat în funcție Radu Volcinschi, un funcționar din anturajul lui Nicușor Constantinescu. Nici el nu a emis titlul de proprietate. Aici trebuie să spunem că hotărârea lui Bola, 49/2013, a fost atacată în contencios administrativ de Somaco Construct SRL, iar acest litigiu a fost gestionat în mare parte chiar de Radu Volcinsky, devenit prefect, la începutul anului 2014.
La un moment dat, Volcinsky (foto) a trimis la instanță un punct de vedere, în care declara solemn că hotărârea lui Bola ar fi fost adoptată tocmai pentru a se găsi o soluție prin care să se respecte și dreptul moștenitorilor, dar și prevederile articolului 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000, acela care interzice retrocedarea carierelor în exploatare. Prefectul a câștigat procesul în baza acestei declarații.
Evident că soluția de compromis nu s-a mai găsit niciodată, de vreme ce moștenitorii au cerut musai cariera pe care o retrocedaseră mințind că nu este carieră. În 2013, pentru a exercita presiuni asupra Prefecturii, aceștia au deschis și procesul de daune, cerând jumătate de milion de euro pentru lipsa de folosință a terenului minier. Prefectura s-a aflat într-o dilemă mortală: să aplice legea sau hotărârea judecătorească dată prin fraudă la lege?
După Volcinsky, a venit prefect Constantin Ion, zis Stiks, un alt funcționar din anturajul lui Nicușor Constantinescu. Nici el n-a găsit compromisul care să împace și capra și varza, adică și pe moștenitorii lui Hașotti, și pe operatorul minier. Timpul a curs tot în favoarea lui Hașotti, contabilizând daune materiale pentru clienții acestuia.
În anul 2016, prefectul momentului, Adrian Nicolaescu, a emis în sfârșit titlul de proprietate pentru clienții lui Ionel Hașotti. Însă nu după amplasamentul stabilit în hotărârea de retrocedare din 2008. Conturul amplasamentului a fost modificat substanțial, pentru a se corecta erorile hotărârii judecătorești din 2008, care acordase moștenitorilor și bucăți din proprietatea unor terți. De asemenea, din amplasamentul stabilit în 2008 au fost eliminate mai multe suprafețe cu funcțiunea de pășune, întrucât legea interzice și retrocedarea pășunilor. Pentru cealaltă interdicție legală, de retrocedare a carierelor, prefectul Nicolaescu n-a găsit soluții. Ca urmare, a inclus în titlul emis porțiunea de carieră retrocedată ilegal, dar și drumurile de exploatare minieră, care de asemenea nu puteau fi retrocedate.
Pentru a se spăla pe mâini, Nicolaescu a deschis și un proces civil, în care a cerut constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis chiar de el, motivat de faptul că moștenitorii nu aveau nicio moștenire de retrocedat, dar mai ales motivat de faptul că licența minieră a firmei Somaco Construct era dovada supremă, incontestabilă, că terenul era oprit prin lege de la retrocedare. Despre conduita scandaloasă a altui fost prefect, Ioan Albu, care a condus la pierderea acestui proces, am scris AICI.
Claudiu Palaz și Adrian Nicolaescu
Revenim la Adrian Nicolaescu. În paralel cu acțiunea civilă descrisă mai sus, acesta a depus și o plângere penală la Parchet, împotriva fostului prefect Claudiu Palaz. El a susținut că singurul vinovat de daunele acumulate în favoarea clienților lui Hașotti ar fi fost Claudiu Palaz. Nicolaescu nu a suflat nicio vorbă despre faptul că hotărârea de retrocedare din 2008 s-a dat prin fraudă la lege. De asemenea, n-a spus un cuvânt de faptul că o parte din daune s-au acumulat în perioada 2012 – 2016, când nu Palaz era prefect, ci alții.
Am arătat mai sus că Palaz chiar nu putea să emită titlul de proprietate, fiind împiedicat în acest demers de hotărârea judecătorească obținută de Somaco Construct, prin care i se recunoșteau acestei societăți dreptul de proprietate și de folosință asupra carierei. Dacă ulterior Hașotti a reușit imposibilul juridic, în speță revocarea unei hotărâri irevocabile, într-un recurs la recurs, aceasta este o situație opozabilă celor care i-au urmat lui Palaz în funcția de prefect.
Parchetul a ratat ocazia să lămurească situația, a omis să-i ia la întrebări pe ceilalți prefecți și a închis cu totul ochii că în speța Sibioara era vorba de o încălcare flagrantă a legii, care putea fi reparată în penal. Prin urmare, unitatea de Parchet nici nu și-a propus să-l ia la întrebări pe avocatul mincinos care a câștigat terenul mințind că nu este carieră, ca mai apoi să pretindă daune că n-a primit cariera la timp.
În 2017, Claudiu Palaz a fost trimis în judecată, ca unic responsabil pentru aceste daune. La scurt timp, acesta a obținut casarea rechizitoriului făcut pe genunchi. Cauza a fost retrimisă Parchetului, însă de atunci procurorii n-au mai zis nimic. E limpede că scopul inițial a fost acela de a se găsi un țap ispășitor, iar nu de a se face definitiv lumină în acest caz tenebros.
Chiar și acum, după ce Prefectura și Primăria Lumina vor achita daunele, organele statului refuză să cerceteze faptele. Dar până când?
