Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Câți bani din bugetul de stat ajung la Constanța. Vezi ce sumă este alocată în 2019 pentru drumurile județene

Published

on

Legea bugetului de stat pentru anul 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial. Pentru județul Constanța, sumele alocate au direcții precise, respectiv au fost alocate fonduri pentru cheltuieli descentralizate, pentru cultură și culte, dar și pentru servicii sociale. Documentul poate fi consultat pe site-ul Monitorului Oficial al României, Partea 1, numărul 209 din data de 15 martie 2019.

Pentru județul Constanța, suma defalcată din taxa pe valoare adăugată în vederea finanțării cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, al orașelor, al municipiilor, al sectoarelor și al municipiului București, pentru anul 2019, este de 23.956.000 de lei. Astfel, pentru pentru cultură și culte a fost alocată suma de 7.134.000. În acest caz, ăentru învățământul special dar și pentru centrale educaționale a fost alocată suma de 1.401.000 de lei. La capitolul servicii sociale, Constanța are alocată suma de 24.000.000 de lei. În ceea ce privește salariile asistenților persoanelor cu handicap și indemnizațiile de handicap, din bugetul de stat a fost alocată pentru Constanța suma de 131.781 de lei. Aici, pentru căminele pentru persoane în vârstă au fost alocași doar 942.000 de lei. Totodată, la capitolul “învățământ privat și confesional”, statul alocă suma de 8.922.000 de lei.

NOTĂ! Este importantă să precizăm faptul că bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 164.494.100.000 de lei, iar la cheltuieli, în sumă de 261.168.400.000 de lei credite de angajament şi în sumă de 202.781.400.000 de lei credite bugetare, cu un deficit de 38.287.300.000 de lei.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions