Conecteaza-te cu noi

Actual

Câți bani vor fi alocați pentru bursele elevilor în bugetul pe 2021

Published

on

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că 530 de milioane de lei destinaţi burselor elevilor vor fi cuprinşi în bugetul de stat pe acest an, conform Agerpres.

“Am avut această solicitare de cuprindere a burselor elevilor. Este public ce am cerut de mai mult timp, într-un cuantum de 530 de milioane de lei. Asta înseamnă un cuantum dublu faţă de cele 270 milioane de lei cât au fost bursele elevilor în întreaga ţară, din care 135 de milioane de lei doar în Bucureşti. Deci, o situaţie foarte gravă. Cei 270 de milioane de lei au provenit exclusiv din bugetele autorităţilor locale. De data aceasta, răspunsul este da. Sunt absolut convins că cel puţin 530 de milioane de lei destinaţi din bugetul de stat burselor elevilor prin autorităţile locale vor fi cuprinşi în buget”, a explicat Cîmpeanu.

În ceea ce priveşte recuperarea materiei pierdute de elevi pe parcursul perioadei de predare online, ministrul a precizat că este în lucru metodologia de derulare a acestui program.

“Se lucrează la metodologia care trebuie să apară conform ordonanţei de urgenţă în termen de 15 zile de la publicare. Adunând la data de 5 februarie 15 zile, până pe 20 februarie, cel mai târziu, va fi promovată această metodologie prin ordin de ministru. Este un aspect destul de important recuperarea pierderilor suferite pe parcursul perioadei de predare online. Recuperarea, care este prevăzută pentru o durată de patru luni, trebuie să înceapă cât mai rapid posibil. (…) Practic, acest proces pot spune că a început deja, pentru că el începe cu evaluarea pierderilor de către profesori, pentru a estima numărul de ore, pentru ca mai apoi acest număr de ore să fie plătit din acest program naţional”, a afirmat ministrul.

El a făcut aceste declaraţii la Spitalul Militar Central, după ce s-a imunizat cu cea de-a doua doză de vaccin anti-COVID-19.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions