În această după amiază, o persoană a sunat la numărul de urgență 112 și a precizat că aproape de malul Lacului Siutghiol, în orașul Ovidiu, a fost văzut un obiect care plutea și care ar putea fi cadavrul unui om.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri și au demarat cercetările. Din păcate, nu au găsit nimic.
”În urmă cu aproximativ o oră, echipajele care au participat la acțiunile de recuperare a cadavrului ce ar fi fost zărit plutind în lacul Siutghiol s-au retras. Cadavrul nu a fost găsit.”, a precizat Oana Manoilă, reprezentant al Biroului de presă al ISU Constanța.
Reamintim că o tragedie a avut loc în data de 7 ianuarie a.c. în orașul Ovidiu. Doi tineri care au ieșit la pescuit pe lacul Siutghiol nu s-au mai întors acasă. Au fost căutați de autorități pe parcursul mai multor zile, însă fără rezultat. În data de 16 februarie, cadavrul unuia dintre ei (Panta Cristian Valentin) a fost găsit.
Precizăm că cei doi tineri care au dispărut în lacul Siutghiol, între localitățile Ovidiu și Palazu Mare, erau Panta Cristian Valentin, născut la data de 25 ianuarie 2002, și Sîrbu Florin, născut la data de 19 septembrie 2003, ambii din localitatea Ovidiu.
Ei sunt cei doi tineri care și-au pierdut viața în apele Lacului Siutghiol.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta