Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Căutat în Germania, un bărbat a fost găsit la Constanța. Ce au descoperit polițiștii la percheziții

Published

on

arma montaj

La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au executat 2 percheziții domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Germania.

Cele două percheziții au fost efectuate la locuințele unui bărbat, de 55 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene.

Astfel, în urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor de către autoritățile germane, mai multe telefoane mobile, tablete, dispozitive de stocare electronice și înscrisuri cu valoare probatorie.

Totodată, au fost descoperite și ridicate o armă letală, respectiv un pistol, și 26 de cartușe de calibrul 22, pentru care nu exista autorizație de deținere sau folosire a armelor letale.

Advertisement
usr

Arma și muniția aferentă au fost ridicate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Bărbatul, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și reținut, pentru 24 de ore.

Acesta a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând a fi prezentat Curții de Apel Constanța, cu propunere legală.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Tomis” Constanța.

Advertisement
usr

Update: Potrivit reprezentanților Curții de Apel Constanța, este vorba despre Anghel Gabriel,  patronul restaurantului Asado –  acesta nu figurează pe numele său, ci pe al unor apropiați.

Iată minuta instanței:

Solutia pe scurt: Admite sesizarea nr. 322/II/5/2023 din data de 15.05.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În baza art. 109 din Legea nr.302/2004 republicată rap. la art. 104 alin. 7 din Legea 302/2004 republicată dispune executarea mandatului european de arestare emis la data de 27.03.2023 de Tribunalul de Primă Instanţă Wurzburg – Germania în dosarul nr. 13 S Gs 918/23 (dosar nr. 711 Js 10972/2022 al Procuraturii din Wurzburg – Germania), pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în grup infracţional organizat – fraudă, incluzând cea împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene în înţelesul Convenţiei din 28 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene (3.481 fapte materiale), prev. şi ped. de par. 370 alin. 1, nr. 1, alin. 3 teza 2 nr. 5, alin. 6 teza 2 alin. 7 din Codul fiscal german şi §§ 25 alin. 2, 53 din Codul penal german, faptă incriminată în legea penală română în infracţiunea de evaziune fiscală calificată în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Lega nr. 241/2005 republicată cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, faţă de persoana solicitată ANGHEL GABRIEL şi dispune predarea persoanei solicitate Anghel Gabriel către autorităţile judiciare solicitante din Germania.

Constată că persoana solicitată nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la regula specialităţii, conform art. 117 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 republicată. În baza art. 98 alin.2 din Legea nr. 302/2004 republicată, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate împotriva persoanei solicitate Anghel Gabriel, aceasta va fi transferată în România pentru executarea pedepsei. În baza art. 114 alin.1 raportat la art. 58 alin. 1 din Legea nr.302/2004 republicată, dispune amânarea predării persoanei solicitate Anghel Gabriel până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 22490/212/2020 al Judecătoriei Constanţa, iar în cazul pronunţării în acest dosar penal a unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate a persoanei solicitate Anghel Gabriel, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. În baza art.114 alin.1 raportat la art.58 alin.3 din Legea nr.302/2004 republicată, dispune arestarea persoanei solicitate Anghel Gabriel pentru o perioadă de 30 zile în vederea predării, de la data încetării cauzei care a determinat amânarea predării, calculată de la punerii în executare a mandatului de arestare în vederea predării.

Dispune emiterea mandatului de arestare în vederea predării față de persoana solicitată Anghel Gabriel, ce urmează a fi pus în executare la încetarea cauzei care a determinat amânarea predării. Dispoziţiile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică corespunzător, conform art. 109 alin. 13 din Legea 302/2004 republicată. Constată că persoana solicitată Anghel Gabriel a fost reţinută, conform ordonanţei nr. 322/II/5/2023 din data de 15.05.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 15.05.2023, ora 12,45. Soluţia dispusă se comunică în termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare autorităţii judiciare străine emitente, Ministerului Justiţiei Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 5 zile de la pronunțare.

Advertisement
usr

Pronunţată, prin punerea hotărârii la dispoziţia persoanei solicitate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16 mai 2023.
Document: Hotarâre  50/2023  16.05.2023

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions